Universitatea Craiova a surclasat-o pe Universitatea Cluj duminică seară și a cucerit și campionatul, la câteva zile distanță după ce câștigate și Cupa României, tot în urma unui duel în fața „șepcilor roșii”.
Sorin Cârțu nu i-a iertat pe Alexandru Chipciu și Dan Nistor, iar președintele grupării din Bănie i-a înțepat pe cei doi veterani ai echipei antrenate de Cristiano Bergodi.
Sorin Cârțu: „Evoluţia echipei a fost senzaţională”
Universitatea Craiova a cucerit și campionatul în Liga 1, iar sezonul oltenilor este unul cu adevărat desăvârșit. Sorin Cârțu nu a uitat de la acel scandal din finalul unui meci cu U Cluj și i-a taxat pe Dan Nistor și Alex Chipciu.
„Spre surprinderea lui Nistor şi Chipciu nu am pus picătură de alcool în gură aseară. Am stat la petrecere, dar nu am băut absolut nimic. Nici atunci când spuneau ei (n.r. la conflictul de anul trecut) nu eram într-o altă stare. Să vă spun ceva, după opt ani de zile am apelat la Xanax pentru meci. Ca să fiu sincer, când a fost 2-0 am plecat şi am stat la maşină până la pauză. La repriza a doua m-am întors şi am văzut-o toată.
Nu ştiu dacă în ultimul timp am stat până la finalul unui meci cum am stat aseară. Nu mai aveam aşa mari emoţii. Erau până la 2-0. Evoluţia echipei a fost senzaţională. Am dansat, am un dans a la Borcea. Am dus greu de tot săptămâna asta. A fost şi finala de la Sibiu, am avut nişte extra sistole înainte de meci. Şi am zis că trebuie să iau Xanax”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit fanatik.ro.
- Câte acţiuni mai are Victor Angelescu la Rapid, după ce Dan Şucu a mărit capitalul social: „Ajut cu ce pot”
- „Nu ai cum să faci asta” Reacţia lui Victor Angelescu după incidentul cu Daniel Pancu şi fanul Rapidului!
- Marius Șumudică, lovit din plin înaintea derby-ului cu FCSB: a reziliat unilateral contractul cu CFR Cluj
- Cristiano Bergodi, vești despre Jovo Lukic! Ce se întâmplă cu atacantul bosniac, după ce a ratat transferul
- Mai mulţi fani ai Rapidului, săltaţi de mascaţi şi reţinuţi după ce au bătut un cetăţean pakistanez!

































