Florin Bratu, în negocieri cu Oţelul Galaţi. „Există interes”

Radu Constantin Publicat: 19 mai 2026, 22:58

Comentarii
Florin Bratu, în negocieri cu Oţelul Galaţi. „Există interes

Florin Bratu, în timpul unui meci / Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Florin Bratu este foarte aproape să semneze cu Oţelul Galaţi. Mutarea a fost recunoscută chiar de fostul jucător de la Dinamo. Contractul lui cu Metaloglobus expiră, iar mai multe cluburi – printre care şi Oţelul – i-au făcut ofertă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

”Mi se termină contractul. Nu ascund faptul că există ceva interes pentru câteva cluburi și mă bucură asta. Am luat-o de jos în urmă cu doi ani, la CS Dianamo, am promovat-o în Liga 2 și Cupa României. Și am ajuns aici, mi-au dat cei de la Metaloglobus șansa asta.

Erau șanse mici, nu știu dacă credeam 100%. Știam că e greu, dar am vrut foarte mult să îmbunătățesc situația echipei, care nu era una bună după 29 de meciuri. Aveau doar două victorii.

(n.r. dacă negociază cu Oțelul) Mâine am o întâlnire cu Metaloglobus. Există discuții și interes de la mai multe cluburi. O să vedem”, a declarat Florin Bratu, la Digi Sport.

Florin Bratu a mai antrenat pe FC Dinamo, România U18, CS Tunari, Aerostar, Concordia Chiajna, România U21, Karmiotissa și CS Dinamo.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
13:51

Fanii români, interziși în Giulești la meciul de Champions League. De ce a fost luată această decizie

13:28

Manchester United, ofertă pentru titularul de la Barcelona. Jucătorul a luat decizia imediat

13:06

„Gigi Becali a mai luat o țeapă”. Noul jucător de la FCSB a fost făcut praf. Verdict fără milă

12:57

Paul Pogba, out de la Monaco

12:38

Ionuț Chirilă a refuzat parteneriatul cu FC Dinamo. Motivul pentru care nu-i acceptă pe jucătorii lui Nuno Campos

12:10

Șoc în tenis: Nick Kyrgios, suspendat după ce a fost depistat pozitiv la cocaină: „Nu caut scuze”

1 Ce lovitură! Un atacant cu 11 goluri în 10 meciuri vine în Liga 1 2 Jamal Musiala a leșinat din nou! Clipe de coșmar în decurs de câteva zile pentru starul lui Bayern Munchen 3 Singurul jucător criticat de Gigi Becali după victoria dramatică a FCSB-ului: „Vrea să fie şmecher” 4 Foto„Am divorțat de cea mai frumoasă femeie de pe planetă!” Adevărul a ieșit la iveală abia acum! 5 E gata! Ioan Varga renunță la CFR Cluj și a anunțat numele noului președinte: „Mi-a ajuns și m-am săturat!” 6 Mourinho s-a decis: cei 4 jucători „de neatins” de la Real Madrid
Citește și