Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 8 luni de închisoare

Dan Roșu Publicat: 21 mai 2026, 14:02

Comentarii
Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 8 luni de închisoare

Mario Iorgulescu

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv, joi, la 8 ani și 8 luni de închisoare. Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată decizia luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a rejudeca dosarul fiului lui Gino Iorgulescu. Astfel, magistraţii au păstrat decizia luată în 2024.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

CAB „constată că prin decizia penală nr. 161/RC din data de 04.03.2026 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus rejudecarea apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul Iorgulescu Gino Mario numai în ceea ce privește individualizarea pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) şi (2) C.pen. În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul Iorgulescu Gino Mario împotriva sentinţei penale nr. 132/10.02.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) şi (2) C.pen.”

Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 8 luni de închisoare

Decizia „menține toate dispozițiile deciziei penale 1665/A din data de 18.12.2024, Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr. 20691/3/2020 și pe cale de consecință și pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului și anume 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă și pedeapsa complementară aplicată de prima instanță de interzicere a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, pe o perioada de 5 (cinci) ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice”.

CAB „menține contopirea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de ucidere din culpă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal aplicată prin sentința penală nr. 944/20.12.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 33036/301/2016, definitivă prin decizia penală nr. 504/09.04.2021 a Curții de Apel București – Secția I penală, și aplicarea inculpatului a pedepsei cea mai grea de 7 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 1 an și 8 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), inculpatul Iorgulescu Gino Mario urmând să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 8 ani și 8 luni închisoare”.

Mario Iorgulescu este în Italia

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF Gino Iorgulescu, a provocat în 8 septembrie 2019 un accident rutier, pe şoseaua Chitilei, din Bucureşti, soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani.

Reclamă
Reclamă

În urma accidentului, Mario Iorgulescu a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti, Secţia ATI, iar ulterior a fost externat pentru a fi transportat la o clinică de terapie intensivă din Italia, unde a rămas internat până în 7 octombrie, când a fost externat şi preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia. Ulterior, în 31 octombrie, el a fost internat la o altă clinică din Italia.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va reuși Marius Baciu să ducă FCSB în preliminariile Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:29

LIVE VIDEOCalificările pentru cursa de sprint din Canada, ACUM pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY! Cursa e duminică

23:21

Ciprian Deac, copleșit de emoții în seara retragerii! Cum a trăit săptămâna dinaintea meciului și ce sfaturi a lăsat tinerilor

23:12

Reacţia “noului” Ciprian Deac după ultimul meci al legendei CFR-ului: “A fost un exemplu pentru mine”

23:04

Mario Tudose a explicat cum a gestionat zvonul privind transferul în străinătate! Mesaj special pentru Deac

22:51

FotoCiprian Deac, discurs cu lacrimi în ochi după ultimul lui meci din carieră: “Vă iubesc”

22:28

CFR Cluj – FC Argeș 1-1. Remiză în Gruia, în meciul de retragere pentru Ciprian Deac

1 Hervin Ongenda a semnat chiar înainte de barajul de Conference League dintre FCSB şi Botoşani 2 Diana Buzoianu, şocată după ce a fost acuzată că a făcut videochat! Atac total 3 “Un meci nebun” Prima reacţie a lui Jaqueline Cristian după ce a reuşit o performanţă unică în carieră! 4 Concurență pentru Daniel Pancu la Rapid! Numele surpriză aflat pe lista lui Dan Șucu 5 8.7 milioane de euro pentru FCSB! Lovitura dată de Gigi Becali 6 UPDATETuchel, decizii “bombă” în privinţa lotului pentru Mondial! Vedetele care sunt OUT: “Am fost şocat şi devastat”
Citește și