Marius Şumudică prevede dezastrul la Rapid, în sezonul viitor. Fostul antrenor al giuleştenilor crede că echipa nu va prinde nici play-off-ul, dacă nu se vor realiza transferuri importante.
Marius Şumudică i-a dat şi un sfat lui Daniel Pancu, cel care urmează să-i ia locul lui Costel Gâlcă pe banca Rapidului. Acesta crede că noul antrenor din Giuleşti trebuie să-şi creeze un lot capabil să se lupte pentru calificarea în play-off.
Marius Şumudică anunţă dezastrul la Rapid
„Rapid este într-o cădere… și față de anii trecuți, e clar. Exprimare, mental, psihic, fără agresivitate, dorință, potență… Dacă te gândești că vrei cel puțin în play-off la anul, la cum a arătat ieri, nu au șanse să îl prindă.
Craiova a băgat echipa a 2-a, chiar a 3-a, iar Rapid a băgat tot ce are mai bun la ora actuală. Diferența nu s-a văzut, a fost în favoarea Craiovei din punctul meu de vedere. Craiova nu mai avea target, nu a jucat acasă… Am rămas mâhnit de lumea puțină care a fost pe Giulești. Îl felicit pe Bocciu și toată galeria că au scandat numele lui Gâlcă, care are un trecut legat de Steaua. Și-au încurajat jucătorii anul acesta, dar au primit foarte puțin înapoi. Pancu trebuie să vadă cum își cristalizează un lot care să ajungă cel puțin în play-off. După mine, acest obiectiv nu își are rostul la Rapid…„, a declarat Marius Şumudică, conform fanatik.ro.
Totodată, Marius Şumudică s-a declarat convins că Daniel Pancu va avea parte de toată susţinerea din partea fanilor de la Rapid.
„Pancu va fi cel mai susținut antrenor de la Rapid din ultimii 10 ani, mai mult decât Șumudică, Bergodi și Mutu la un loc. Nu va fi alergat niciodată Pancu, știu mai multe eu. Ce să se întâmple dacă vine Pancu? Îi trebuie jucători… El știe cel mai bine. A lucrat cu mulți jucători de la U21, îi știe foarte bine”, a mai spus Marius Şumudică.
Rapid a ratat toate obiectivele din acest sezon, clasându-se pe locul cinci. Giuleştenii au avut un nou play-off dezastruos, în care au înregistrat o singură victorie.
- Florin Tănase a reacționat după transferul lui Aymen Boutoutaou la FCSB! Mesaj direct pentru noul coleg
- Marius Baciu a fost lăudat de Gigi Becali şi şi-a explicat decizia, după FCSB – FC Argeş 2-0: „Au respectat sarcinile”
- Remarcaţii lui Gigi Becali după debutul perfect al FCSB-ului în noul sezon: „El mi-a plăcut cel mai mult”
- Octavian Popescu și-a făcut autocritica după ce a fost MVP-ul jocului cu FC Argeș: „Nu am făcut un meci foarte bun”
- „A fost tras!” Mario Tudose crede că FC Argeș trebuia să primească un penalty cu FCSB!
































