Daniel Pancu a fost prezentat la Rapid la scurt timp după plecarea de la CFR Cluj, iar giuleștenii au inclus în anunțul oficial și prima reacție a fostului atacant de sub Podul Grant. Tehnicianul de 48 de ani a recunoscut că aștepta momentul în care să revină la clubul care l-a lansat în fotbalul mare și a avut un mesaj și pentru suporteri.
Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii Rapidului, iar Daniel Pancu a fost prezentat oficial drept noul antrenor al giuleștenilor. Clubul de sub Podul Grant a postat inițial un videoclip inedit cu “Pancone” în prim-plan, după care au făcut anunțul cel mare la câteva minute după.
„Uniți suntem invincibili”: cuvintele lui Pancu după ce a semnat cu Rapid
În interiorul mesajului prin care venirea lui Pancu a fost oficializată, Rapid a inclus și o declarație a antrenorului de 48 de ani, revenit la alb-vișinii după șase ani. „Pancone” a făcut apel la suporteri, cărora le-a transmis că au și ei un rol important în revitalizarea clubului.
„E o zi minunată, așteptam ziua asta, cred că momentul în care revin este unul foarte potrivit. Mă întorc după 6 ani în care clubul a făcut progrese. Sper să fim inspirați, împreună cu conducătorii, cu jucătorii, cu suporterii care mereu au fost cei mai importanți.
Toți trebuie să transmitem un semnal puternic de unitate și să facem din nou clubul acesta să strălucească! Uniți suntem invincibili„, a spus noul antrenor al Rapidului, conform fcrapid.ro.
Daniel Pancu a mai antrenat-o pe Rapid între august 2019 și martie 2020, când clubul se afla în Liga a 2-a. Ca jucător al alb-vișiniilor, fostul atacant a adunat 154 de meciuri, 38 de goluri și opt pase decisive pe parcursul mai multor perioade. Pancu are în palmaresul său un titlu (1999) și trei Cupe ale României (1998, 2002 și 2006).
- „N-am știut absolut nimic”. Rapidistul care a fost luat complet prin surprindere de plecările lui Borza și Hromada
- A picat transferul lui Ștefan Baiaram la Anderlecht? Belgienii au luat o decizie neașteptată
- Răsturnare de situaţie: ultima decizie luată de Denis Drăguş, aşteptat de Gigi Becali la FCSB
- Liber la bere pe stadioanele din Liga 1! Decizia oficială luată de președintele Nicușor Dan
- O nouă plecare de la FCSB. Jucătorul şi-a dat acordul şi semnează cu noua echipă: „O chestiune de timp”


































