OFICIAL | Daniel Pancu a semnat cu Rapid! Modul inedit prin care a fost prezentat de giuleșteni

Andrei Nicolae Publicat: 27 mai 2026, 17:59

Comentarii
OFICIAL | Daniel Pancu a semnat cu Rapid! Modul inedit prin care a fost prezentat de giuleșteni

Daniel Pancu, prezentat la Rapid / Facebook FC Rapid

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii Rapidului, iar Daniel Pancu a fost prezentat oficial drept noul antrenor al giuleștenilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Clubul de sub Podul Grant a postat inițial un videoclip inedit cu „Pancone” în prim-plan, după care au făcut anunțul cel mare la câteva minute după.

Pancu, noul antrenor de la Rapid! Contract până în 2028

La scurt timp după ce CFR Cluj a anunțat despărțirea de Daniel Pancu, plecat cu scandal din Gruia după ce a intrat în tensiuni cu membrii conducerii, fostul atacant a fost prezentat de clubul din Giulești. „Pancone” a semnat un contract valabil pe doi ani, respectiv până în 2028, iar obiectivul său va fi unul clar: calificarea echipei în cupele europene.

În prezentarea oficială a clubului, giuleștenii au inclus și prima reacție a lui Pancu după ce a semnat cu Rapid.

Daniel Pancu s-a întors ACASĂ! Jucător, căpitan, idol al tribunelor, antrenor în ligile inferioare, mereu cu Rapidul în suflet. A plâns pentru Rapid, a luptat pentru Rapid, a făcut Giuleștiul să viseze, iar de astăzi, Daniel Pancu începe un nou capitol în Giulești, din postura de antrenor principal până în 2028.

Reclamă
Reclamă

«E o zi minunată, așteptam ziua asta, cred că momentul în care revin este unul foarte potrivit. Mă întorc după 6 ani în care clubul a făcut progrese. Sper să fim inspirați, împreună cu conducătorii, cu jucătorii, cu suporterii care mereu au fost cei mai importanți.

Toți trebuie să transmitem un semnal puternic de unitate și să facem din nou clubul acesta să strălucească! Uniți suntem invincibili!», a spus Daniel Pancu după ce a devenit oficial antrenorul Rapidului

Cu aceeași pasiune. Cu aceeași inimă vișinie. Bine ai revenit acasă, Pancone! Bun venit, mister!„, a fost mesajul clubului.

Reclamă

Cu câteva minute înainte de prezentarea oficială, giuleștenii au postat un videoclip cu Daniel Pancu așezându-se pe banca de antrenor din Giulești, lângă un tricou inscripționat cu numele său și numărul 19, cel pe care l-a purtat cel mai mult când a evoluat pentru alb-vișinii. Pe fundal, se aude scandarea „Hei Panco, Panco italiano„, cea dedicată de galeria Rapidului fostului fotbalist, în prezent antrenor la formația de sub Podul Grant.

Daniel Pancu a mai antrenat-o pe Rapid între august 2019 și martie 2020, când clubul se afla în Liga a 2-a. Ca jucător, fostul atacant a adunat 154 de meciuri, 38 de goluri și opt pase decisive pe parcursul mai multor perioade. Pancu are în palmaresul său un titlu (1999) și trei Cupe ale României (1998, 2002 și 2006).

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va marca mai multe goluri pentru FCSB în acest sezon dintre Bîrligea şi Garita?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
17:04

10.000.000 de euro pentru românul dorit de Gică Hagi la naţională. Clubul gigant care îl vrea

16:50

Tranzacția momentului în Portugalia! Echipa lui Ianis Stoica, preluată de trei fotbaliști uriași. Cât au costat acțiunile

16:15

Vlad Chiricheș la Dinamo? Cum ar răspunde ofertei din partea „câinilor” și ce rămâne marea sa dezamăgire

16:00

VIDEORomânia – Belgia 0-3, în lupta pentru optimile de la Campionatul European. Urmează meciuri cu Portugalia și Spania, în AntenaPLAY

15:39

Gigi Becali, anunțul momentului despre transferul lui Daniel Bîrligea în Italia

15:05

Vlad Chiricheş şi-ar fi dorit ca derby-ul Dinamo – FCSB să se joace pe Arena Naţională: „40.000 de spectatori”

1 Gigi Becali i-a decis soarta lui Baciu, după ce fanii i-au cerut demisia antrenorului: „Eu îi respect pe suporteri” 2 Zeljko Kopic a acceptat oferta și revine pe bancă! O să antreneze un fost star din Liga 1 3 Jucătorul OUT din primul 11 de la FCSB după eşecul cu CFR Cluj! Gigi Becali: „Vai ce dribling a făcut” 4 OUT de la derby! Anunțul momentului: jucătorul nu va fi pe teren în Dinamo – FCSB 5 FCSB mai face un singur transfer, după înfrângerea cu CFR Cluj! Anunţul lui Gigi Becali: „O să fie altă echipă de acum” 6 Universitatea Craiova a făcut oferta pentru transferul anului în România: 1.5 milioane de euro
Citește și