Daniel Pancu a semnat oficial contractul cu Rapid București, iar tehnicianul român pregătește deja campania de achiziții pentru a întări lotul. Primul nume apărut pe lista acestuia este Rareș Ilie, însă, un fost jucător al său de la CFR este de asemenea în vizorul său.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Partea problematică a negocierilor este salariul uriaș cerut de fotbalistul cotat la un milion de euro, dar și prima de instalare, care nu este deloc neglijabilă.

Sheriff Sinyan, în negocieri cu Rapid

Sheriff Sinyan va rămâne liber de contract la finalul lunii iunie, iar Daniel Pancu vrea să profite de situația stoperului pentru a-l convinge să vină la Rapid București.

Fundașul este unul dintre preferații lui „Pancone”, dar negocierile par, cel puțin pentru moment, destul de dificile. Potrivit fanatik.ro, fotbalistul în vârstă de 29 de ani cere o primă de instalare de, atenție, 200.000 de euro.

Mai mult decât atât, salariul solicitat de acesta este de 35.000 de euro, ceea ce l-ar face unul dintre cei mai bine plătiți jucători ai grupării giuleștene.

  • 50 de meciuri, 4 goluri și un assist sunt cifrele lui Sinyan la CFR Cluj
  • 1 milion de euro este cota de piață a fotbalistului.