După un sezon dificil, în care a luptat până în ultimele etape pentru evitarea retrogradării, Farul Constanța a început campania de transferuri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Primul nume nou care va ajunge sub comanda „marinarilor” este Tony Njike, mijlocaș francez în vârstă de 28 de ani, anunță iampsport.ro. Fotbalistul a semnat cu Farul Constanța un contract valabil pentru următorii doi ani.

Njike vine din Franța, unde în sezonul precedent a evoluat pentru Quevilly-Rouen Metropole, formație care a încheiat campionatul pe locul 13 în Ligue 3. Mai mult decât atât, mijlocașul a purtat banderola de căpitan a echipei.

Pentru Tony Njike nu va fi însă o experiență complet nouă în fotbalul românesc. Jucătorul de origine cameruneză a mai evoluat în Liga 1 în sezonul 2022-2023, atunci când a îmbrăcat tricoul celor de la FC Argeș.