Marius Șumudică este asociat cu o revenire în Liga 1, mai exact la CFR Cluj, după o perioadă de pauză după despărțirea de Al-Okhdood. Cu toate acestea, patronul clubului ardelean, Neluțu Varga, a ținut să infirme această informație.
CFR Cluj a fost la căutare de antrenori în ultima perioadă după despărțirea cu scandal de Daniel Pancu. Prima variantă a ardelenilor a fost Edi Iordănescu, însă fostul selecționer a preferat să spună “pas” și să dea curs mai degrabă unei oferte din străinătate.
Update 10:38: Neluțu Varga neagă faptul că Șumudică va fi antrenorul CFR-ului
Ioan Varga, patronul formației din Gruia, a dezvăluit că în ciuda informațiilor apărute în presă nu Marius Șumudică este alesul formației din Gruia. Omul de afaceri spune că luni va avea loc anunțul oficial cu privire la noul antrenor al celor de la CFR Cluj, iar în același timp l-a lăudat pe Marius Șumudică.
“Nu este vorba despre Marius Șumudică, deși este un antrenor pe care îl respect și îmi place. Nu este vorba despre el, ci despre cu totul și cu totul altcineva. Așteptăm până luni, nu vreau să lansez porumbei care nu sunt reali. Nu este genul meu. Luni o să fie totul clar și va fi o prezentare corectă”, a spus Ioan Varga pentru digisport.ro.
…………………………..
Știrea inițială
Șumudică revine la CFR Cluj. Antrenorul s-a întâlnit cu Marian Copilu
Astfel, clujenii au fost nevoiți să se reorienteze, iar Marius Șumudică este varianta finală la care a ajuns clubul, potrivit prosport.ro. Antrenorul de 55 de ani s-ar fi întâlnit cu Marian Copilu, oficialul revenit în club pe postul de director executiv, pentru a discuta despre această mutare.
Patronul CFR-ului, Neluțu Varga, a discutat și el despre noul antrenor al clubului și deși nu i-a dezvăluit numele, a confirmat că este unul român. În plus, conducătorul “feroviarilor” a spus și care va fi ziua în care ar urma să fie prezentat cel târziu noul tehnician, și anume luni, la începutul săptămânii viitoare.
“De luni, CFR va avea un nou antrenor. Era vorba ca astăzi să-l anunțăm, dar s-a amânat un pic, pentru că n-am avut claritate. Luni vom avea antrenorul la muncă, asta e cert!
Dacă era vorba de un antrenor de clasă medie, era pus de mult. E penibil să mă apuc acum să vorbesc. Antrenorul m-a rugat să nu vorbesc, așa că nu vorbesc. Antrenorul este român, dintre cei mai buni. Noi, niciodată nu lăsăm garda jos“, a spus Varga pentru sursa citată anterior.
Marius Șumudică va reveni la CFR Cluj la cinci ani distanță după o experiență în Gruia încheiată cu scandal. În 2021, “Șumi” îi prelua pe ardeleni în vară și îi antrena timp de 15 meciuri, fiind dat afară după ce a fost eliminat din play-off-ul Europa League de Steaua Roșie Belgrad cu 6-1 la general.
La o zi după returul contra sârbilor, lui Șumudică i-a fost interzis accesul la porțile stadionului CFR-ului, acela fiind semnul că a fost dat afară.
- Mesajul emoționant al lui Cătălin Cîrjan după plecarea lui Zeljko Kopic de la Dinamo
- Cristi Borcea a făcut praf conducerea lui Dinamo după plecarea lui Kopic: “S-a săturat de grafice și de vrăjeli”
- “El e cea mai bună variantă”. Primul antrenor propus la Dinamo după plecarea lui Zeljko Kopic
- Antrenorul din Liga 1 care e deschis la discuții cu Dinamo după plecarea lui Zeljko Kopic
- Mesajul postat de Kopic, după despărțirea de Dinamo: „Am venit străin, plec câine roșu!”































