Petrolul a anunţat numele noului antrenor al echipei. Ricardo Sousa îi va conduce pe „lupii galbeni”, după despărţirea de Mehmet Topal.
Ricardo Sousa le-a pregătit de-a lungul carierei pe Beira Mar, Feirense, Al Ain şi Vizela. Ca jucător, lusitanul de 47 de ani a trecut pe la Porto sau Hannover.
Petrolul a anunţat numele noului antrenor al echipei
„Oficial: Ricardo Sousa este noul antrenor al echipei noastre!
🟡🔵 FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu tehnicianul portughez Ricardo Andre de Pinho Sousa, cel care va prelua, astfel, funcția de antrenor principal al echipei noastre. Acordul dintre cele două părți va fi în vigoare până la finalul stagiunii 2026-2027.
ℹ️ În vârstă de 47 de ani, Ricardo Sousa are în CV o carieră apreciată ca fotbalist, dar și o experiență consistentă, deja, ca antrenor.
⚽️ A jucat peste 150 de meciuri în prima ligă din Portugalia, pentru FC Porto, Beira-Mar, Santa Clara, Belenenses și Boavista, precum și în Germania (Hannover 96, Offenbach), Olanda (De Graafschap), Cipru (Omonia Nicosia) sau Slovenia (Drava Ptuj). De asemenea, a evoluat la toate reprezentativele de junior ale țării sale.
👔 Cariera de antrenor și-a început-o în 2015, la Sanjanonse, iar mai apoi a condus mai multe echipe din eșaloanele inferioare, precum Lusitano VRSA, Anadia, Felgueiras și Beira-Mar, înainte de a face pasul către divizia a doua portugheză. A adunat, astfel, 99 de partide în Liga Portugal 2, acolo unde le-a antrenat pe Mafra, Feirense și, ultima data, Vizela, în prima parte a stagiunii 2025-2026. Are, de asemenea, o experiență și în Arabia Saudită, la Al-Ain, în sezonul 2024-2025.
🔜 Ricardo Sousa își va începe mandatul la cârma „lupilor” pe 15 iunie, atunci când este programat primul antrenament al verii, iar alături de el vor mai veni la Ploiești doi antrenori secunzi, Tiago Alexander Martins Galhardo Ferreira și Andre Pereira de Matos, dar și un video-analist, Nuno Simao Gomes Da Costa, cei care vor întregi stafful tehnic al “galben-albastrilor”.
🇵🇹 Bem-vindo, Ricardo Sousa!„, e mesajul postat e Petrolul.
- OUT de la Rapid! După Borza, un nou fotbalist are oferta pe masă şi e aproape de plecare
- Rapid detonează bomba verii în Liga 1: Juan Bauza. Cine negociază personal cu starul lui Adrian Mititelu
- Pleacă în Turcia. Transfer de 1,7 milioane de euro la Rapid!
- Se face ultimul transfer la FCSB. Anunţul lui Mihai Stoica: „Este singura țintă”
- Reacţia lui Gigi Becali după ce s-a spus că plăteşte 1,5 milioane de euro pentru transferul lui Denis Drăguș

































