Bianconerii au primit două goluri și au avut nevoie de prelungiri pentru a se califica în sferturile de finală. Andrea Pirlo a lăudat evoluția tânărului de 18 ani, Radu Drăgușin, care a fost integralist.
Radu Drăgușin, remarcatul lui Andrea Pirlo
"Drăgușin s-a descurcat foarte bine, este un jucător foarte interesant care se antrenează cu noi de câteva luni. Este tânăr interesant și și-a demonstrat deja calitățile", a declarat Andrea Pirlo la conferința de presă, citat de Gazzetta dello Sport.
Antrenorul lui Juventus și-ar fi dorit ca jucătorii săi să evite cele 30 de minute suplimentare, mai ales că au condus cu 2-0 încă de la jumătatea primei reprize.
"Am fi putut să ne mărim avantajul și să evităm prelungirile, astfel ne-am fi păstrat energia pentru meciul cu Inter. Totuși, este important că ne-am calificat, chiar și câștigarea Cupei Italiei este unul dintre obiectivele noastre. Au fost mulți debutanți pe teren, așa că au fost câteva neatenții", a spus Pirlo.
Duminică, Juventus are derby cu Inter în Serie A. În cazul unei victorii în deplasare, campionii Italiei se pot apropia la un singur punct de trupa lui Conte.
- Radu Drăgușin a jucat din primul minut
- Juventus - Genoa 3-2
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Marius Şumudică a dat cărţile pe faţă la prima conferinţă de presă: „Dacă se întâmplă asta, retrogradăm”
- Primul jucător care a plecat de la CFR Cluj după venirea lui Marius Şumudică: „Nu face parte din planurile mele. E liber”
- Ferran Torres a semnat cu PSG! „Sunt încântat să încep o nouă aventură”
- Gigi Becali a răbufnit: „Bă, vă bag pe toți în sac!”
- Edi Iordănescu îi lasă uşa deschisă lui Neluţu Varga: „Mi-ar plăcea să ajut în viitor CFR Cluj să câştige trofee”

































