Guvernul Ghanei a protestat oficial sâmbătă împotriva deciziei autorităţilor canadiene de a nu-i acorda viza de intrare pe teritoriul său internaţionalului ghanez Thomas Partey, care va fi judecat pentru viol în Marea Britanie, în 2027, informează AFP.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Ghana a trimis o notă oficială de protest” Canadei, cerându-i să revină asupra acestei „decizii regretabile”, a precizat ministrul ghanez de Externe, Sam Okudzeto Ablakwa.

Ghana protestează faţă de decizia Canadei de a nu-i acorda viză lui Thomas Partey, care e judecat pentru viol

Thomas Partey, fostul mijlocaş al echipei Arsenal Londra, care joacă în prezent la Villarreal, în campionatul Spaniei, nu va putea să călătorească astfel la Toronto, unde Ghana îşi va începe campania la Cupa Mondială pe 17 iunie, împotriva Panama.

Echipa naţională a Ghanei şi-a stabilit tabăra de bază pe durata CM 2026 în Statele Unite, la Universitatea Bryant din Boston.

Ghana debutează la Mondial împotriva statului Panama, dar are o grupă „de foc”, din care mai fac parte Anglia şi Croaţia. Meciul Ghanei cu Panama se dispută în Canada, pe stadionul din Toronto. Ghana va disputa partidele cu Anglia şi Croaţia în SUA, în Boston şi Philadelphia.

Campionatul Mondial 2026 se vede exclusiv în România în Universul Antena.