Radu Drăguşin va pleca cel mai probabil de la Tottenham în această perioadă de mercato. Englezii au transferat deja alţi doi fundaşi, Van Hecke şi Senesi, asta însemnând că românul nu intră în calculele lui De Zerbi.
Juventus este clubul care şi-a anunţat deja interesul pentru fundaşul de 24 de ani cotat la 16 milioane de euro. Dar torinezii nu se grăbesc încă, iar de acest aspect ar vrea să profite Fiorentina, echipă care de asemenea vrea serviciile internaţionalului nostru.
Fiorentina îl vrea pe Radu Drăguşin
”În acest moment, Juventus a ales să nu grăbească lucrurile și să gestioneze situația cu calm, acceptând și riscul calculat ca alte cluburi din Serie A, în special Fiorentina, să profite de această perioadă de așteptare pentru a intra în cursă și chiar a o depăși în lupta pentru Radu Drăgușin”, susţin jurnaliștii italieni.
Recent, Florin Manea susţinea că va ajunge la Londra pentru a purta o discuţie decisivă despre viitorul lui Radu cu cei din conducerea clubului.
„Acum plec la Londra și o să am o discuție cu De Zerbi și conducerea clubului împreună cu Radu. Cei din Italia scriu într-una, nu am avut nicio discuție cu Juventus. Ottolini nu mă suna dacă era ceva? Eu nu aș pleca din Premier League deocamdată. Să vedem ce vrea și Tottenham.
Radu nu e afectat de discuțiile astea. E în vacanță și nu are de ce. În momentul de față sunt șanse foarte mari să rămână la Tottenham și nu exista nicio ofertă concretă, doar niște discuții. Mai durează, să vedem peste 2-3 săptămâni”, a declarat Florin Manea, potrivit fanatik.ro.
În sezonul precedent, în care şi-a revenit cu greu după o accidentare dură, Radu Drăguşin a adunat 11 meciuri în toate competiţiile, 10 în Premier League şi unul în Champions League.
- Jucătorul de 70.000.000 de euro a revenit pe teren după aproape 2 ani de absenţă
- E gata! Arsenal face un transfer uriaș! Campioana Angliei dă 87 de milioane de euro pe brazilian
- În sfârșit! Liverpool a decis pe cine să aducă în locul lui Salah! Vine alături de Barcola de la PSG
- Xabi Alonso are o problemă nemaivăzută în fotbal! Câți jucători poate să aibă Chelsea după 2,4 miliarde cheltuite
- Oficial. Chelsea a anunțat venirea unui fost căpitan de la o rivală din Premier League. Lovitură dată de Xabi Alonso

































