Antrenorul care a adus ultimul titlu la Dinamo, acum 13 ani, a explicat și de ce a ales să nu meargă din nou pe banca tehnică a ”câinilor”:
”Eu am ajutat pe Dinamo, îmi pare foarte rău pentru suporteri, doar pentru ei, nu pentru cei care au fost acolo, nici pentru cei care au fost înaintea spaniolilor și nici pentru spaniolii care au demonstrat că nu au nicio treabă”, a precizat ”Puriul” după meciul dintre Viitorul și Chindia Târgoviște.
Mircea Rednic a intrat ”la rupere” după debutul la Viitorul. Terenul, Valentin Cojocaru și Ruben de la Barrera au fost țintele "Puriului"
Mircea Rednic a debutat cu un egal pe banca celor de la Viitorul și a lansat săgeți în toate direcțiile după rezultatul nemulțumitor.
Pe Rednic l-au nemulțumit terenul de joc, prestația lui Valentin Cojocaru, dar și unele lucruri rămase moștenire de la Ruben de la Barrera.
”S-a jucat foarte bine în prima repriză. Am reușit să înscriem, am fost aproape de golul doi, apoi a venit acea fază în care portarul nostru a ezitat, a luat roșu, iar jocul s-a dezechilibrat. Puteam să facem 2-0, puteam să și pierdem, dar trebuie să fim mulțumiți și cu acest punct. A fost un teren foarte rău. La experiența lui, putea să evite acel fault. Preferam să-l lase pe jucător să treacă, să luăm gol, și să jucăm 11 la 11.
Când vezi repriza a doua, îți pui ceva întrebări legate de pregătirea fizică a jucătorilor. E de muncă”, a răbufnit Mircea Rednic.
- Chindia - Viitorul 1-1
- Mircea Rednic i-a atacat pe spaniolii lui Dinamo după debut
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- „Nu sunt îngrijorat”. Filipe Coelho, îndemn la calm după Universitatea Craiova – FC Argeş 0-1
- Alexandru Cicâldău, semnal de alarmă, după Universitatea Craiova – FC Argeş 0-1: „De la începutul sezonului se întâmplă”
- Fază controversată în Universitatea Craiova – FC Argeş 0-1! Oltenii au cerut penalty, VAR-ul i-a dat dreptate lui Szabolcs Kovacs
- Universitatea Craiova – FC Argeş 0-1. Oltenii, cu o singură victorie în ultimele şase meciuri. Golul lui Pîrvu a decis duelul
- Turcii, anunţ direct pentru Gigi Becali. Ultima decizie luată de Trabzonspor în privinţa lui Denis Drăguş
































