Înainte să izbucnească scandalul care a ajuns în presa din lumea întreagă, un alt incident a avut loc la Paris. Ţinta au fost chiar arbitrii români, care au fost la rândul lor ţinta unor insulte cu tentă rasistă.
Arbitrii români, numiţi ţigani de cei de la Başakşehir
Nemulţumiţi de deciziile brigăzii din România, oficialii turci, în special Pierre Webo, ar fi strigat către arbitri: "Gypsy!". Asta susţin sursele citate de Fanatik.
"Ăla negru de acolo. Nu se poate aşa ceva! Du-te şi verifică!", a urmat reacţia lui Colţescu către Haţegan.
Arbitrul de rezervă a încercat să se scuze în faţa echipei turce. "În limba română 'negru' înseamnă 'black', atât am spus", le-a transmis Colţescu, în încercarea de a calma spiritele.
John Barnes îl apără pe Sebastian Colţescu
În apărarea lui Sebastian Colţescu a sărit şi un jucător de culoare, John Barnes, una dintre legendele lui Liverpool.
"Dacă sunt singura persoană albă dintr-o cameră sau dintr-un grup, cum altfel poţi să descrii singura persoană albă sau neagră dintr-un grup? Demba Ba a zis că dacă ar fi fost alb, nu i-ar fi spus 'ăla alb!'. Dar dacă există cinci antrenori negri şi un antrenor alb, el ar fi spus 'cel alb!'. Ce altceva ar putea sau ar trebui să spună!?
Funcţia celui de-al patrulea arbitru este doar să-l identifice, nu să-l întrebe numele. Şi dacă a spus 'negro'!? Dacă acesta este cuvântul românesc pentru negru, ce nu e în regulă?”, a spus Barnes pe reţelele sociale, citat de Daily Mail.
- Episodul care a precedat incidentul de la Paris
- Cine i-a jignit pe arbitrii români
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- A scris istorie după El Clasico! Primul jucător din istorie cu titlu în Spania, Anglia, Italia, Germania și Portugalia
- „Surpriză”. Spaniolii, surprinși de ce s-a întâmplat pe teren, după ce Barcelona a câștigat titlul în La Liga
- Pedri, mesaj emoţionant pentru Hansi Flick, după ce Barcelona a cucerit titlul în La Liga: “Pentru tatăl lui”
- „Nu voi uita niciodată acest moment!” Reacția plină de emoție a lui Hansi Flick după titlul Barcelonei
- Pentru prima dată în istorie: Barcelona a câștigat titlul și a stabilit o bornă umilitoare pentru Real Madrid

































