Daniel Graovac (32 ani), care s-a despărţit de FCSB la sfârşitul lunii iunie, a fost transferat, joi, de clubul de fotbal Rapid Bucureşti, informează gruparea giuleşteană pe site-ul său oficial.
“Daniel Graovac, oficial noul jucător al Rapidului! Cu o experienţă de peste 300 de meciuri la nivel profesionist, fundaşul central a semnat un contract pe un sezon cu clubul nostru, cu opţiune de prelungire. Bosniacul, un bun cunoscător al Superligii, a avut primul contact cu campionatul nostru în 2019, când a semnat cu Astra Giurgiu.
Daniel Gravovac a semnat cu Rapid
La nivel internaţional, acesta are experienţă în campionatele Bosniei, Croaţiei, Belgiei, Serbiei şi Turciei. În Giuleşti, jucătorii devin ai noştri prin atitudine, muncă şi respect pentru tribună, iar când îmbraci tricoul Rapidului, trecutul rămâne în urmă. Bine ai venit la Rapid, Daniel, de azi, luptăm împreună”, se menţionează pe site-ul citat.
În sezonul precedent, Graovac a evoluat pentru FCSB în 30 de partide în Superliga, Cupa României şi cupele europene, reuşind un gol.
În cariera sa de până acum, fundaşul bosniac a jucat pentru formaţiile Zrinjski Mostar, Mouscron, Zeljeznicar, Vojvodina, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Kasimpaşa, Manisa FK şi FCSB.
În actuala pauză competiţională, FC Rapid i-a mai transferat pe mijlocaşul muntenegrean Vladan Bubanja (n.r. – ultima oară la Orenburg), atacantul liberian Mohammed Kamara (CFR Cluj) şi atacantul Jason Patrick Kodor (Lecce U20).
- Andrei Borza a plecat în cantonamentul Rapidului după ce a dat BAC-ul: “Sper să iau o notă cât mai mare”
- Fostul antrenor de la FCSB a fost demis. “Mult succes în carieră”
- Universitatea Craiova are cel mai scump lot din Liga 1. FCSB e doar pe trei. Cât a investit Mihai Rotaru în jucători
- Fotbalistul de la Rapid pe care Daniel Pancu îl compară cu Răzvan Raţ
- Anunţul lui Gigi Becali despre transferul lui Denis Drăguș: “Pe cuvânt!”



































