Cristi Chivu, aproape să-l transfere pe înlocuitorul lui Denzel Dumfries. Jucătorul a spus “DA”

Andrei Nicolae Publicat: 3 iulie 2026, 11:44

Comentarii
Cristi Chivu, aproape să-l transfere pe înlocuitorul lui Denzel Dumfries. Jucătorul a spus DA

Cristi Chivu / Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Inter se apropie din ce în ce mai mult de transferul lui Anan Khalaili de la Royale Union Saint-Gilloise. Fotbalistul israelian care în prezent este coleg cu Darius Olaru și-a dat acordul să vină pe Giuseppe Meazza, iar tot ce rămâne de făcut este ca și cele două cluburi să își dea acceptul pentru suma pe care să se facă mutarea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Inter nu a fost până acum foarte activă în perioada de mercato de vară, singurele mutări notabile fiind achitarea clauzei de cumpărare definitivă a lui Akanji și răscumpărarea lui Aleksandar Stankovic de la Club Brugge. Totuși, fanii “nerazzurrilor” se așteptau la mai mult, mai ales în flancul drept al liniei mediane, unde clubul urmează să îl piardă pe Denzel Dumfries.

Anan Khalaili, colegul lui Olaru de la Royale Union SG, gata să plece la Inter

Până la urmă, se pare că Inter va muta în mercato pentru a înlocui fundașul olandez care va pleca la Real Madrid pe 20 de milioane de euro. Potrivit Gazzetta dello Sport, “nerazzurrii” au avansat discuțiile cu israelianul Anan Khalaili, jucător despre care se știa de zilele trecute că ajunsese pe lista clubului din Lombardia.

Fotbalistul de 21 de ani i-a spus “Da” echipei lui Cristi Chivu și ar urma să semneze un contract valabil pe cinci sezoane, dacă o condiție evidentă se îndeplinește. În cazul în care Inter și Royale Union SG se pun de acord asupra sumei de transfer, atunci Khalaili va ajunge pe Meazza.

Clubul din Belgia cere aproximativ 20 de milioane de euro pentru jucătorul care în 2024 a venit pe 6,5 milioane de la Maccabi Haifa. De transferul lui Khalaili s-a interesat și Napoli, însă echipa de lângă Vezuviu a fost învinsă până la urmă în “cursa” pentru transfer de rivala sa.

Reclamă
Reclamă

Campioana din Italia mai are și alți jucători pe lista sa, precum Trevoh Chalobah, de la Chelsea, sau Ivan Provedel, portarul lui Lazio, cel din urmă fiind aproape să semneze.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Câte goluri va marca Lionel Messi în Argentina - Capul Verde?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
14:27

LIVE VIDEOAntrenamentele Marelui Premiu al Marii Britanii sunt ACUM, LIVE în AntenaPLAY

14:23

Sorana Cîrstea s-a amuzat după ce a aflat adversara din turul 3 de la Wimbledon: “Rar mi s-a întâmplat aşa ceva”

13:59

Transfer făcut de Rapid! A fost urmărit cu Dinamo Kiev, iar Daniel Pancu s-a convins

13:41

Scenariile prin care România se califică în turul II preliminar pentru Cupa Mondială. Meciul cu Muntenegru e în AntenaPLAY

13:34

Selecţionerul din Capul Verde, gata pentru duelul istoric cu Argentina de la Cupa Mondială: “Meciul vieţii”

13:28

S-a aflat ce jucător transferă CFR Cluj din Uruguay

1 VIDEOE oficial! Fotbalist de la Benfica, transferat de Universitatea Craiova 2 VIDEOCe le-a spus arbitrul croaţilor după cea mai controversată fază de la Mondial, din minutul 90+13 al partidei cu Portugalia 3 Comunicatul FIFA după scandalul golului anulat în minutul 90+13 la Portugalia – Croaţia 2-1 4 “De ce l-ați scos pe Ronaldo?”. Răspunsul tranșant al lui Roberto Martinez după “thriller-ul” Portugalia – Croația 5 Tragedie în fotbal. Fotbalistul a fost ucis: “Se căsătorise în urmă cu doar cinci luni” 6 Dinamo transferă atacant. Andrei Nicolescu: “Ne-am înţeles!”
Citește și