Daniel Pancu reuşeşte să facă un nou transfer de la CFR Cluj. Rapid a ajuns la un acord cu Ștefan Senciuc, fotbalist de 19 ani. Senciuc a evoluat sezonul trecut la divizionara secundă, ASA Târgu Mureş. El ajunge în Giuleşti din postura de jucător liber de contract.
Fotbalistul a ajuns deja în cantonamentul giuleştenilor din Austria şi va începe pregătirea sub comanda lui Daniel Pancu.
“Ștefan Senciuc este cel mai nou jucător al FC Rapid!
FC Rapid continua să își întărească compartimentul defensiv, astfel că Ștefan Senciuc, în vârstă de 19 ani, a semnat un contract valabil pe următoarele patru sezoane și se alătură lotului condus de Daniel Pancu.
Senciuc evoluează pe postul de fundaș dreapta și ajunge în Giulești din postura de jucător liber de contract.
Născut în Italia și deținător al dublei cetățenii, română și italiană, fundașul și-a făcut junioratul la Venezia. Ulterior, a aparținut de CFR Cluj, iar în sezonul trecut a evoluat sub formă de împrumut la ASA Târgu Mureș. Acesta a făcut parte și din loturile naționale de juniori ale României, U 18, U19 și U20.
Îi urăm bun venit în familia Rapid și mult succes în tricoul alb-vișiniu!”, este mesajul oficial al FC Rapid.
Rapid l-a mai transferat de la CFR Cluj şi pe Mohammed Kamara.
- Un nou sponsor pentru Dinamo! Numele companiei va apărea pe tricourile “câinilor”
- FCSB – Al Jazira LIVE SCORE (18:00). Roş-albaştrii, duel cu echipa lui Cosmin Olăroiu. Echipa de start
- Lovitură pentru Universitatea Craiova, înaintea debutului în Champions League. Un titular e OUT
- Cine arbitrează Supercupa României? Centralul delegat de CCA pentru partida Universitatea Craiova – “U” Cluj
- Gigi Becali, ultimele detalii despre campania de achiziţii de la FCSB: “Cică am mai făcut două transferuri”
































