”Vamos!” Rafael Nadal, în semifinalele Turneului Campionilor. Ibericul, aproape de singurul trofeu major care îi lipsește

Gal Dorin Publicat: 20 noiembrie 2020, 6:37

Comentarii
”Vamos!” Rafael Nadal, în semifinalele Turneului Campionilor. Ibericul, aproape de singurul trofeu major care îi lipsește

Rafael Nadal l-a învins pe Stefanos Tsitsipras la Turneul Campionilor

Rafael Nadal a fost jucătorul mai consistent pe teren până în momentul în care și-a pierdut serviciul și setul doi, dar a reușit să revină și să îl câștige pe al treilea. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rafael Nadal: ”Am jucat un tenis foarte bun vreme de două seturi”

”Am jucat, cred eu, un tenis foarte bun vreme de două seturi. Scorul a fost apropiat, dar am simțit că jucam mai bine decât el. Apoi, situația s-a schimbat. A câștigat acel game și apoi a început să îmi fie greu pe serviciu.

Este întotdeauna un sentiment bun când joci bine și joci împotriva celor mai buni jucători din lume. Știi că vei fi într-o luptă grea și asta s-a întâmplat și în această seară. Am reușit să găsesc o cale de a câștiga. Sunt foarte fericit”, a declarat Rafael Nadal după meci, conform britanicilor de la BBC.

Ibericul, câștigător a 20 de titluri de Grand Slam, va juca sâmbătă cu rusul Daniil Medvedev pentru un loc marea finală. Medvedev este deja proiectat ca fiind câștigătorul Grupei Tokyo 1970. 

Reclamă
Reclamă

Rafael Nadal, în drum spre primul Turneu al Campionilor

Turneul Campionilor este singurul trofeu major care încă lipsește din vistieria ibericului, de altfel una dintre cele mai impresionante.

Nadal l-a învins pe Tsitsipas în faza grupelor și anul trecut, dar grecul a fost cel care a triumfat până la urmă și și-a adjudecat cel mai important trofeu al carierei de până acum.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ştim toate echipele calificate la World Cup 2026. Cine va câştiga trofeul?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:00

Ilie Dumitrescu a văzut ce se întâmplă la Rapid şi a reacţionat: “Un mare plus”

10:49

Rică Răducanu a dat verdictul în privinţa lui Gică Hagi: “Nu e antrenor de nivel mare. Nu cred că se bagă la naţională”

10:29

“Să facă ăştia cu TikTok şi AI”. Gigi Becali a luat decizia radicală la FCSB, după eşecul cu Botoşani

10:10

“Toată ţara mă făcea capra lui Becali”. Valeriu Iftime, euforic după ce Botoşani a învins-o pe FCSB

9:57

Luka Doncic a primit verdictul medicilor! Anunţul făcut de Los Angeles Lakers, după accidentarea slovenului

9:46

Mihai Pintilii, replică fermă după ce a fost certat de Gigi Becali: “Decizia rămâne la cine are banul”

1 EXCLUSIV“Zici că a venit Ceauşescu”. Scandal la spital, după decizia luată în urma infarcturilor lui Mircea Lucescu 2 O nouă plecare de la FCSB. Familia fotbalistului merge la Gigi Becali: “Trebuie să intervenim” 3 UPDATEToate detalii despre starea lui Mircea Lucescu, după infarctul suferit 4 EXCLUSIVPițurcă, după anunțul lui Miruță: „Buget de 15 milioane € și 30.000 de fani” Străinii interesați să investească la Steaua 5 Absenţe importante la Universitatea Craiova pentru meciul cu CFR Cluj 6 Gigi Becali e gata să ia o decizie șoc, după Botoșani – FCSB 3-2: „Stau să fiu râs în play-out?”
Citește și