Universitatea Craiova a făcut eventul sezonul trecut, motiv pentru care unii jucători din vestiarul lui Filipe Coelho au atras atenția unor cluburi din străinătate. Pe lista “leilor” care au devenit “ținte” în acest mercato se numără și Anzor Mekvabishvili, mijlocaș pentru care Chicago Fire a oferit 2,2 milioane de euro, sumă de car e conducerea clubului nici nu a vrut să audă.
Universitatea Craiova este prima echipă din România care și-a început sezonul, după ce a învins-o miercuri pe Vitebsk în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor în prima manșă, scor 4-1. Deși stagiunea a debutat pentru alb-albaștri, echipa în continuare se gândește la transferuri, iar implicit alte cluburi se arată la rândul lor interesate de unii dintre elevii lui Filipe Coelho.
Anzor nu pleacă în MLS la echipa care l-a transferat pe Robert Lewandowski
Cel mai recent s-a vorbit despre interesul celor de la Chicago Fire, formația din MLS care l-a adus pe Robert Lewandowski de la Barcelona, pentru Anzor. Potrivit lui Emanuel Roșu, clubul din SUA a pus pe masă o ofertă de 1,8 milioane de euro care s-ar ridica la 2,2 milioane de euro cu tot cu bonusuri.
Potrivit iamsport.ro, decizia lui Mihai Rotaru, unul dintre acționarii de la clubul din Bănie, a venit pe loc. Conducerea de pe Ion Oblemenco nici nu a vrut să audă de interesul celor de la Chicago Fire pentru Anzor pe banii respectivi.
Informația respectivă nu poate fi una surprinzătoare, ținând cont că Rotaru a transmis că suma minimă pentru ca Anzor să plece de la campioana României este de opt milioane de euro. Două milioane de euro este cota de piață a gruzinului, potrivit Transfermarkt.
Sezonul trecut, Anzor Mekvabishvili a adunat 50 de meciuri în tricoul oltenilor, bifând patru goluri și 10 pase decisive din postura de mijlocaș central.
Bursa transferurilor la Universitatea Craiova
Veniri: Alexandru Maxim (FCSB), Răzvan Sava (Udinese), Ronaldo Webster (Skendija), Simon Elisor (Famalicao), Heriberto Tavares (Maccabi Netanya)
Reveniri: Ștefan Bană (Oțelul), Florin Gașpăr (Reșița)
Plecări: Vasile Mogoș (liber), Joao Goncalves (liber), Silviu Lung jr (liber), Florin Ștefan (liber)
- E oficial. CFR Cluj l-a transferat în Angola pentru 350.000 de euro
- Suma de bani pusă pe masă de Anderlecht pentru transferul lui Ștefan Baiaram. Poate intra direct în istoria oltenilor
- Dinamo, victorie la limită cu o nou-promovată din Liga a 2-a. Un nou transfer a decis soarta meciului
- Filipe Coelho, mesaj trașant pentru jucătorii săi înainte de Supercupa României: “Dincolo de matematică…”
- De la FCSB direct la echipa promovată în Liga 1: „Are calitate, joacă pe mai multe poziții”


































