Mihai Stoica a dezvăluit cine e jucătorul U21 transferat de Gigi Becali la FCSB. Patronul roş-albaştrilor a anunţat că s-a înţeles cu un fundaş dreapta român, fără să-i divulge numele.
Mihai Stoica a dezvăluit că este vorba despre Luca Stancu (21 ani), fundaş care în sezonul trecut a evoluat la Hermannstadt, echipă retrogradată în Liga a 2-a.
Jucătorul U21 transferat de Gigi Becali la FCSB este Luca Stancu
Mihai Stoica a dezvăluit că Gigi Becali a discutat cu finanţatorul celor de la Hermannstadt, Claudiu Rotar, în privinţa lui Luca Stancu. Transferul fundaşului se va realiza în cel mai scurt timp.
“Luca Stancu poate să fie un backup pentru Pădurariu. Mă gândesc că pentru noi e foarte bine să avem fundașul stânga dublat. Se face transferul. A vorbit Gigi cu domnul Rotar”, a declarat Mihai Stoica, conform primasport.ro.
La FCSB, în sezonul trecut, regula U21 a fost îndeplinită de Alexandru Stoian, Matei Popa, Ionuţ Cercel sau Mihai Toma.

Gigi Becali a anunţat că pe lângă tânărul fundaş, va mai aduce la FCSB încă doi jucători, ambii atacanţi. El a confirmat că poartă negocieri avansate şi cu Denis Drăguş, care are şanse mari să ajungă sub comanda lui Marius Baciu, în această vară.
“Noi mai avem de făcut transferuri. Cred că azi a semnat unul, zilele viitoare o să mai vină doi jucători valoroși. Atacanți sunt amândoi. Nu mă interesează fundași, am și Popescu, și Lixandru, au revenit panterele, am pe puștiul ăla, Dâncuș.
Azi a venit un fundaș stânga care joacă și dreapta, care poate să-l înlocuiască pe Pădurariu. E român, Under. Radunovic o să joace în Europa. Dacă Pădurariu se accidentează… Trebuie să ai doi jucători Under pe post”, a spus Gigi Becali, conform digisport.ro.
Două transferuri a oficializat FCSB, până acum, în această vară. Roş-albaştrii i-au prezentat pe fundaşul Ronny Labonne şi pe mijlocaşul Eddy Gnahore, cel care s-a despărţit de Dinamo, în această vară.
Cine e Luca Stancu, jucătorul care va fi transferat de FCSB
Luca Stancu are 21 ani şi este cotat la suma de 300.000 de euro. Tânărul fundaş dreapta, care poate evolua şi în flancul stâng al defensivei, mai avea contract cu Hermannstadt până în vara lui 2028.
Luca Stancu a fost transferat de Hermannstadt de la Câmpulung în vara trecută. La formaţia din Sibiu, fundaşul a bifat 34 de partide, în sezonul trecut. El a reuşit să marcheze două goluri, unul chiar împotriva FCSB-ului, în remiza din sezonul regular, scor 3-3.
- O nouă plecare de la Rapid. Jucătorul a fost prezentat oficial la altă echipă din Liga 1
- “Bani mulţi” Lovitura pe care FCSB vrea să o dea pe piaţa transferurilor, în afară de Drăguş! Anunţul lui Mihai Stoica
- Sorin Cârțu, reacție după ce Denis Drăguș i-a spus ”DA” lui Gigi Becali: „Nu mă interesează”
- Ionel Dănciulescu şi Gabi Torje au dat verdictul legat de transferul lui Drăguş la FCSB! Ce au spus de Gigi Becali
- Mihai Stoica, discurs la superlativ după ce Gnahore a semnat cu FCSB: „Nu am întâlnit asemenea profesionalism”
































