Federația Română de Fotbal a anunțat în urmă cu puțin timp numele echipelor care au reușit să obțină licența pentru Liga a 2-a.
Toate echipele care au aplicat au avut câștig de cauză, însă există două cluburi care nu sunt încă sigure dacă își pot continua activitatea din cauza problemelor mari de ordin financiar. CS Dinamo ar putea profita și să ia locul oricăreia dintre ele.
Situația detaliată a echipelor care au primit licența de Liga a 2-a
Eșalonul secund din fotbalul românesc conține 22 de echipe, însă numărul celor care au aplicat pentru licență s-a ridicat la 28. Pe lângă cele 22 de cluburi care ar trebui să fie la startul sezonului, pe listă au apărut și Unirea Alba Iulia, care a pierdut în barajul de promovare din Liga a 3-a, dar și toate cele cinci formații care au retrogradat la finalul stagiunii trecute (CS Dinamo, Ceahlăul Piatra Neamț, AFC Câmpulung Muscel, CSM Olimpia Satu Mare și CS Tunari).
Dintre cele 28 de formații care au primit licența, trei dintre ele, și anume Hermannstadt, Chindia și Metaloglobus, nu au aplicat concret pentru eligibilitatea de a evolua în Liga a 2-a, ci în Liga 1, iar prin extensie au primit dreptul de a juca și în eșalonul secund.
Deși niciun club nu mai are emoții privind licențierea, există două situații unde echipele nu știu dacă pot să își continue activitatea fotbalistică. Este vorba despre Hermannstadt și Poli Iași, care au probleme financiare extrem de mari, jucătorii având datorii.
În cazul în care vreuna dintre cele două formații se va retrage, locul ei va fi luat de CS Dinamo, care a retrogradat în Liga a 3-a după ce a pierdut barajul de menținere în eșalonul secund cu CSC Șelimbăr.
Lista completă a echipelor cu licență de Liga a 2-a
1. Club Sportiv – Sport Club Popeşti Leordeni
2. Club Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia
3. Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea
4. ACSM Cetatea 1932 Suceava
5. Asociaţia Club Sportiv Fotbalistic Oradea
6. Asociația Club Sportiv Muncitoresc Reșita
7. Asociaţia Club Sportiv Municipal Ceahlăul Piatra Neamţ
8. Asociaţia Club Sportiv Municipal Politehnica Iaşi
9. Asociaţia Club Sportiv Ştiinţa Poli Timişoara
10. Asociaţia Clubul Sportiv Fotbal Club Bacău
11. Asociația Fotbal Club ASA Târgu Mureș
12. Asociația Fotbal Club Câmpulung – Muscel 2022
13. Asociaţia Fotbal Club Metalul Buzău
14. Asociaţia Fotbal Club Unirea 04 Slobozia
15. Club Sportiv Comunal 1599 Şelimbăr
16. Club Sportiv Comunal Dumbrăviţa
17. Clubul Sportiv Afumaţi
18. Clubul Sportiv al Armatei – Steaua
19. Clubul Sportiv Concordia Chiajna
20. Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti
21. Clubul Sportiv Gloria Bistriţa
22. Clubul Sportiv Local Ştefăneştii de Jos
23. Clubul Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare
24. Clubul Sportiv Municipal Slatina
25. Clubul Sportiv Tunari
26. Asociaţia Fotbal Club Hermannstadt
27. Asociaţia Fotbal Club Chindia Târgovişte
28. Fotbal Club Metaloglobus București SA
- „Mi-aș bate joc!” Radu Miruță explică de ce s-a blocat asocierea Stelei: „Cineva a înnodat drumul”
- Ianis Zicu a semnat şi e noul antrenor al echipei
- Lovitură uriașă pentru Steaua! Decizia pe care o pregătește Comitetul Executiv FRF
- Steaua nu se oprește din transferuri: vine și un vârf! Oprița rămâne și anunță obiectivul: „Să intrăm în grupe”
- Alex Băluță, revenire spectaculoasă în fotbalul românesc! Fotbalistul a semnat și va lupta pentru promovare































