Denis Alibec a venit cu un mesaj direct pentru Alibek Aliev, la conferința de presă premergătoare meciului cu Universitatea Cluj. Mesajul atacantului de la Farul a amuzat pe toată lumea.
Alibek Aliev a ajuns la U Cluj în perioada de mercato din această vară, de la CFR Cluj. Asemănarea dintre numele acestuia și cel al lui Denis Alibec este evidentă, iar jucătorul de la Farul a venit cu un mesaj amuzant, înaintea partidei cu „șepcile roșii”.
Ce i-a transmis Denis Alibec lui Alibek Aliev
„O să-l rog să-și schimbe numele, să și-l pune pe celălalt pentru că ne încurcă lumea. Ar trebui Alibec II, pentru că el e mai tânăr”, a glumit Denis Alibec, la conferința de presă.
Mai apoi, Denis Alibec a vorbit despre ce urmează la Farul și s-a declarat încrezător înaintea debutului în noul sezon. De asemenea, atacantul a spus că Ioan Ovidiu Sabău, noul antrenor al marinarilor, se aseamană cu Gică Hagi.
„Cred că va fi un an bun, ne-am pregătit foarte bine. Cred că am arătat acest lucru în amicalul cu Dinamo. Sperăm să o ținem tot așa și să începem cu un succes anul ăsta.
Cu siguranță este o schimbare cu domnul Sabău. Se aseamănă foarte mult cu Gică Hagi și suntem obișnuiți cu acest tip de antrenor. Ne simțim bine, suntem optimiști și cred că vom face un an bun.
Obiectivul e play-off-ul, ca în fiecare an, mai ales că în ultimii doi ani nu am arătat bine. Trebuie să demonstrăm că a fost o întâmplare și să fim toți împreună”, a mai spus Denis Alibec.
Flavius Stoican revine pe bancă, după despărțirea de Farul: „Sunt apreciat de acești oameni”
Flavius Stoican a avut un mandat de scurtă durată la Farul Constanța, echipă pe care a reușit să o salveze de la retrogradare, după barajul cu Chindia Târgoviște, câștigat dramatic, la loviturile de departajare.
Chiar și în aceste condiții, Flavius Stoican nu a continuat la echipa de la malul mării. Liber de contract, antrenorul de 49 de ani s-a întors în orașul natal, la Drobeta Turnu Severin. El este foarte aproape de a semna un contract cu formația de Liga 3.
Stoican a discutat cu cei din conducerea clubului și a vrut să cunoască jucătorii de la CS Drobeta Turnu Severin. Pe fostul antrenor de la Farul l-a atras cel mai mult faptul că echipa are un proiect și se bucură de încrederea și aprecierea clubului:
„Am avut o discuție cu președintele clubului, primarul și președintele Consiliului Județean. Nu am semnat un contract, dar am vrut să văd evoluția fiecărui jucător, care sunt astăzi posibilii mei elevi. Echipa a jucat fotbal, a avut posesie, jucătorii au fost dezinvolți.
Rămâne ca fiecare dintre ei să realizeze că trebuie să muncească pentru a deveni fotbaliști. Există potențial, dar trebuie încredere. Nivelul Ligii 3 este unul bun. Oficial, după ce voi avea o ultimă discuție cu președintele clubului și primarul, vă voi ține la curent. Sunt șanse mari să vin, pentru că oamenii care au pus bazele proiectului au apelat la mine.
Sunt apreciat de acești oameni și mă bucură asta. Mă întorc la Severin, orașul meu natal, care m-a dus în fotbalul mare. Mă voi dedica 100% acestui proiect”, a declarat Flavius Stoica, potrivit Săptămâna Mehedințeană.
- „Îmi devin clare niște lucruri!” Valeriu Iftime, după ce Marius Croitoru și-a înjurat jucătorii: „Voi pune mâna pe telefon!”
- Oțelul – CFR Cluj 1-0. Lameira a deschis scorul. Antonio Folha debutează pe banca clujenilor
- CFR Cluj, omagiu pentru Gabi Mureșan și Radu Mărginean la meciul cu Oțelul
- „Doar gândește-te!” Bănel Nicoliță, sfat important pentru Denis Drăguș: „Îți dă posibilitatea asta!”
- Prima reacţie a celui mai nou transfer făcut de Gigi Becali la FCSB. Cele patru cuvinte rostite în limba română



































