Scandal mare în Bănie, după ce Juan Bauza și-a denunțat unilateral contractul cu FC U Craiova 1948, pentru a deveni jucător liber de contract. Argentinianul a început chiar negocierile cu Rapid, însă situația nu este una ușoară.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Adrian Mititelu a avut un discurs furibund la adresa starului din echipa sa și l-a criticat pe acesta pentru felul în care a decis să acționeze în acest context.

Adrian Mititelu: „Nu va rămâne liber decât dacă se face o japcă ordinară”

Juan Bauza face tot posibilul pentru a fi declarat jucător liber de contract, asta după ce FC U Craiova 1948 nu a fost înregistrată oficial în nicio competiţie din ţara noastră, după excluderea din partea Federaţiei Române de Fotbal.

Adrian Mititelu nu are de gând să renunțe ușor la contractul argentinianului, căruia i-a declarat război. Finanțatorul oltenilor a explicat că toate demersurile făcute de acesta sunt în dezavantajul său.

„El vrea să denunțe contractul, nu poți să o faci așa ușor. L-a denunțat unilateral, dar nu va rămâne liber niciodată. Să vedem. El de vreo 3 săptămâni și-a schimbat total atitudinea, nu a venit la antrenamente, dar n-am zis nimic. Deși eu m-am ocupat de el, l-am ajutat, i-am depus actele pentru permisul de muncă, am făcut tot ce am putut eu, cu împrumuturile, i-am găsit și echipă acum să meargă.

Cineva care a fost la club la mine l-a învățat să facă asta. Bauza nu va rămâne liber decât dacă se face o japcă ordinară. Deci el în 27 iulie când eram în Liga a 3-a plecat în Columbia a semnat un nou contract pe 2 ani. Am menționat că activitatea se va desfășura acolo unde decide clubul și am menționat FRF, LPF și AJF. Deci tot ce face el acum e împotriva lui”.

Adrian Mititelu: „Nu poți să pleci așa”

„Clubul este profesionist chiar dacă jucăm într-o ligă inferioară și e doar un pretext al lui. Am modificat și locul de activitate pentru că am bănuit că poate să facă asta. Singurul lucru de care îmi pare rău e că nu am pus 3 ani în contract. Eu nu am nicio datorie la el și nici nu voiam să îl bag să joace la liga a patra. Nu poți să pleci așa…

Să vedem că e posibil chiar echipa aia să iasă cu el ca jucător liber. Eu bănuiesc că e o echipă din București și într-o zi două se va afla. I-am luat preparator fizic tot ce trebuie până finalizez negocierile. Deci am făcut tot ce a depins de mine să fie pregătit când pleacă și el m-a ignorat complet”, a declarat Adrian Mititelu, potrivit fanatik.ro.