Vestea primită de Istvan Kovacs la o săptămână după finalul Campionatului Mondial

Dan Roșu Publicat: 24 iulie 2026, 10:08

Comentarii
Vestea primită de Istvan Kovacs la o săptămână după finalul Campionatului Mondial

Istvan Kovacs, în timpul unui meci - Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Istvan Kovacs nu a prins decât două meciuri din faza grupelor Campionatului Mondial, dar revine în forţă pe plan local, acolo unde a fost delegat la primul meci tare al sezonului, în Liga 1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Arbitrul de 41 de ani nu a prins niciun meci din prima etapă a Ligii 1, dar CCA l-a trimis direct la derby-ul de foc dintre Dinamo şi Universitatea Craiova, susţine gsp.ro.

Istvan Kovacs, delegat la Dinamo – Universitatea Craiova

Pentru Istvan Kovacs, meciul care se va disputa sâmbătă, 25 iulie, de la ora 20:30, va fi al 383-lea al carierei în Liga 1, fiind al doilea la acest capitol după Sebastian Colţescu (423 de partide).

Conform sursei citate, în cele 57 de meciuri disputate de Dinamo cu Kovacs la centru, „câinii roşii” au înregistrat 18 victorii, 14 egaluri şi 25 de eşecuri. De partea cealaltă, Craiova n-a avut victorie în cele 4 meciuri din stagiunea precedentă, cu Istvan la centru.

Câţi bani a câştigat Istvan Kovacs de pe urma Campionatului Mondial

Chiar dacă nu a prins finala de Mondial mult visată, după ce a condus finalele Champions League, Europa League şi Conference League, arbitrul român a rămas totuşi cu o sumă importantă de bani în urma participării la World Cup 2026.

Reclamă
Reclamă

Astfel, centralul de 41 de ani a ajuns în România cu 106.000 de dolari. 100.000 de dolari e recompensa pentru participarea la Campionatul Mondial, iar pentru fiecare partidă arbitrată din faza grupelor, Istvan a încasat 3.000 de dolari.

Dacă ar fi condus şi meciuri din fazele eliminatorii, Kovacs ar fi primit încă 10.000 de dolari pentru fiecare partidă. Românul a rămas astfel doar cu cele două întâlni din grupe, Tunisia – Japonia 0-4 şi Iordania – Argentina 1-3.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va fi Denis Drăguş golgheterul FCSB la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:57 6 sept.

Faza care a declanșat scandalul la Arsenal – Chelsea! Cum a scăpat Gabriel fără cartonaș după ce l-a lovit în față pe portar

23:15 6 sept.

Aryna Sabalenka s-a calificat în sferturi la US Open şi a avut o reacţie dură, după meci: „Oamenii nu înţeleg, pur şi simplu”

23:10 6 sept.

Golul lui Pașcanu a declanșat petrecerea! Pancu și jucătorii au început să-i cânte fundașului în vestiar

23:07 6 sept.

„Mereu mă întrebaţi asta”. Olimpiu Moruţan, mesaj ferm după ce a fost decisiv în Oţelul – Rapid 0-1

22:56 6 sept.

Reacția lui Pancu, după bucuria nebună de la Galați: „Nu ne dăm bătuți până la final! Echipa asta poate deveni mare!”

22:49 6 sept.

Alexandru Paşcanu, prima reacţie după ce a fost „erou” pentru Rapid la Galaţi: „Am crezut până la final”

1 Gică Hagi a anunțat lista convocărilor preliminare pentru debutul din Liga Națiunilor. Surprize mari din partea ”Regelui” 2 Antrenorul român pe care Gigi Becali l-a sunat pentru a-l înlocui pe Marius Baciu: „Scandal mare” 3 Gigi Becali a dat OK-ul! Octavian Popescu pleacă de la FCSB: „Mâine i-l dau și gata!” 4 Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă cu Octavian Popescu, după ce Gigi Becali i-a anunţat plecarea de la FCSB 5 Prima reacție a lui Istvan Kovacs după prestația catastrofală din Dinamo – FCSB. Ce ar fi spus în vestiar 6 Singurul jucător care a primit nota 10 după Dinamo – FCSB 2-1
Citește și