Situația contractuală a lui Vinicius Junior rămâne una care le dă bătăi de cap celor de la Real Madrid, asta pentru că atacantul brazilian nu vrea să-și prelungească actuala înțelegere în termenii propuși de conducerea „Galacticilor”.
Atacantul sud-american este unul dintre cei mai buni din lume și datorită acestui lucru consideră că merită un salariu pe măsura valorii sale.
Vinicius Junior ar putea ajunge la Liverpool. Planul făcut de „Cormorani”
Situația tensionată în care se află fotbalistul i-a făcut pe cei de la Liverpool să „foarte atenți” și se pare că șefii formației engleze sunt gata să-l aducă pe Anfield Road dacă această oportunitate este viabilă în vara anului 2027. Vinicius Junior ar fi atunci liber de contract, asta dacă nu se întâmplă nimic în discuțiile cu Real Madrid și dacă nu este vândut de iberici în această vară.
Astfel cei de la Liverpool se pot „răzbuna” pe formația de pe Santiago Bernabeu după ce aceștia i-au luat pe Trent Alexander-Arnold liber de contract în vara trecută, plus pe Ibrahima Konate, tot liber de contract, în această vară, mutări care au produs frustrare pentru șefii grupării engleze, notează presa britanică.
Liverpool are probleme în zona ofensivă
Plecarea lui Mohamed Salah a lăsat-o pe Liverpool fără un reper ofensiv, asta pentru că Hugo Ekitike este accidentat și va lipsi mai multe luni, Aleksander Isak nu s-a adaptat după transferul de la Newcastle, iar Cody Gakpo este de multe ori sub nivelul dorit.
Astfel, pentru formația engleză este o căutare de soluții în partea ofensivă, iar Vinicius Junior ar putea să devină instant noul „Alpha” de la trupa „Cormorană”. Andoni Iraola, cel care a venit în locul lui Arne Slot, este așteptat să folosească sistemul 4-3-3 sau chiar 4-2-3-1 în anumite partide și asta înseamnă că formația de pe Anfield Road are nevoie de întăriri când vine vorba de extreme.
- Fostul adversar al României, aproape de un transfer uriaş, la doar 18 ani. Echipa de top din Premier League care-l vrea
- Andrei Rațiu poate prinde transferul carierei! Doi giganți din Premier League, interesați de român
- Concurență pentru Barcelona! Julian Alvarez, dorit în Premier League. Cât ar putea costa întreaga afacere
- Chelsea a stabilit o nouă bornă „amețitoare”: 1.000.000.000 de lire sterline
- Au bătut palma: Chelsea plătește 60.000.000 de euro pentru internaționalul din Franța!

































