Universitatea Craiova are mulţi fotbalişti valoroşi, iar unul dintre ei este chiar David Matei. La 20 de ani, el a atras deja atenţia unor cluburi importante.
Impresarul Mihăiţă Pleşan spune că deja sunt discuţii pentru el la o sumă mai mare decât cea propusă pentru Ştefan Baiaram. Ultima discutată pentru Baiaram a fost de cinci milioane de euro.
”Tu crezi că jucătorii foarte, foarte valoroși vin în România? Îl am și eu pe Mora, care cred că este un jucător bun, dar e o excepție. Noi nu ne permitem să dăm mulți bani pe jucători. Eu mă uit în SuperLigă și elimin cele 4-5 echipe care sunt ok financiar. Celelalte echipe iau jucători străini și nu promovează un român.
Spre exemplu, m-au întrebat companii uriașe, care au jucători de miliarde, de David Matei de la Craiova, iar el nu joacă acum. El a jucat anul trecut și a jucat foarte bine. Eu, când m-am dus în Rusia, dacă nu eram de două ori mai bun decât rusul, nu jucam.
Noi luăm străini de 30 de ani. În loc să promovăm un tânăr, poate ne mai calificăm și noi la un Mondial. Eu am avut o discuție pentru Matei de milioane bune, mult mai mult decât se discută pentru Baiaram. Jucătorii cei mai vânduți sunt jucătorii tineri. Bagă 3-4 și fă-ți un nucleu de jucători tineri și scapi și de insolvență, și de datorii.
Eu cred că orice echipă care se bate la retrogradare, obligatoriu ar trebui să joace cu 3-4 copii. Eu am debutat devreme, dacă ești bun, joci. Nu contează vârsta”, a declarat Pleșan, la Digi Sport.
- Fotbalistul de la FCSB pe care Gigi Becali îl monitorizează cu un ceas inteligent: „Se vede tot”
- Dan Șucu îi aduce întăriri lui Daniel Pancu la Rapid. Decizia luată după transferul lui Borza în Turcia
- A stat pe banca naționalei României, acum îl face praf pe Coelho: „Nu schimbi 10 jucători de la un meci la altul!”
- Gigi Becali îl apără pe Daniel Bîrligea după imaginile controversate de la finalul meciului cu Auda: „Lăsați băiatul”
- Dennis Politic nu ştia nici el de cât timp nu a mai marcat! Un coleg de la FCSB a presimţit că el va înscrie: „Aşa este”
































