Update: Stelian Ogică, socrul lui Adrian Ropotan, a dat primele detalii despre starea de sănătate a fostului jucător.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„El e la spital, îl operează, dar el este ok. Este la spital, nu e într-o stare foarte gravă, vă spun din ce am înțeles de la fiica mea, Cred că vor să trimită elicopterul să îl aducă la București. Se fac niște intervenții de la clubul de fotbal.

Raluca nu a știut nimic până la telefonul vostru. Nu ne anunțase nimeni. Cred că la braț, undeva, are nevoie de operație. A zis un coleg de-ai lui că e ok și că are un braț sau ambele brațe rupte”, a declarat socrul lui Adrian Ropotan, pentru Fanatik.

………………………………………………

(Știrea inițială)

Microbuzul cu jucători de la Dinamo 2 a fost implicat într-un grav accident rutier. În urma impactului, Constantin Covaciu, membru al staff-ului medical al echipei a doua a clubului, şi-a pierdut viaţa.

Și Adrian Ropotan a fost găsit în stare gravă și a fost resuscitat. A scăpat cu viață, dar s-a ales cu ambele mâini fracturate, scrie Pro Sport.

„Martorii susțin că șoferul ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, iar microbuzul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit puternic de un copac”, notează ziarobiectiv.ro. Din primele informații, maseorul echipei ar fi decedat.

Adrian Ropotan fusese numit antrenor la Dinamo 2 la mijlocul lunii iunie.