Mijlocașul de 28 de ani a ajuns deja în Arabia Saudită și a fost pozat pe aeroportul din Riad înainte să parafeze contractul. CFR Cluj a făcut rost de o sumă importantă. Campioana Ligii 1 va încasa 1.4 milioane de euro!

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mihai Bordeianu a semnat cu Al-Qadisiyah

Arabii au făcut anunțul pe site-ul oficial. "Conducerea lui Al-Qadisiyah s-a înțeles asupra contractului cu mijlocașul român Mihai Bordeianu. Fotbalistul de 28 de ani a cucerit trei titluri cu CFR Cluj și o Supercupă. În ultimele două sezoane a jucat în 75 de meciuri, a înscris 3 goluri și a oferit 4 pase decisive", așa a fost prezentat fanilor Bordeianu.

"Au fost foarte multe discuții cu cei de la CFR Cluj, dar nu am ajuns la niciun consens, au refuzat toate ofertele primite. Într-un final, azi dimineața, am reușit să-i conving să achite clauza de reziliere și să putem realiza transferul. Mă bucur în primul rând pentru jucător că am reușit să-i obțin niște condiții finaciare foarte bune. În acest moment, Mihai Bordeianu e jucătorul lui Al-Qadisiyah", a spus zilele trecute Florin Vulturar, agentul jucătorului.

Transferul este și pe placul lui Valeriu Iftime. Din suma totală, 10% ajunge la FC Botoșani.