Universitatea Craiova a remizat pe terenul finlandezilor de la KuPS, în prima manşă a turului 3 preliminar Europa League. Ştefan Baiaram a deschis scorul în minutul 38, dar gazdele au restabilit egalitatea în minutul 72, prin Moreno Ciorciari.
Deplasarea a fost lungă, iar condiţiile au fost dificile, terenul finlandezilor fiind sintetic. Peste o săptămână, pe Ion Oblemenco, va avea loc meciul retur, iar Filipe Coelho speră ca jucătorii săi să ridice nivelul pentru meciul de la Craiova.
Filipe Coelho vrea mai mult de la Universitatea Craiova, în returul cu KuPS
Mulţumit de rezultat şi de jocul prestat în prima repriză, Coelho nu a fost la fel de mulţumit de modul în care jucătorii săi s-au prezentat în partea secundă:
„Dacă te uiți doar la rezultat, nu este un rezultat rău, ținând cont că am jucat în deplasare, pe un teren artificial. Am făcut o primă repriză foarte bună, am creat multe ocazii bune să înscriem și golul 2, dar apoi nu am început foarte bine a doua repriză. Adversarul a avut o reacție bună și am primit gol.
Știam că adversarul este foarte bun la fazele fixe. I-am permis câteva cornere, au început să creadă că pot înscrie, noi nu am fost eficienți pe tranzițiile ofensive. Cred că am pierdut controlul pentru 20 de minute din repriza secundă, apoi am încercat din nou, ne-am creat alte ocazii să înscriem. Dar într-un final, dacă ne uităm doar la rezultat, nu este unul rău.
În prima repriză am fost foarte mulțumit de modul în care am controlat jocul, de multele ocazii pe care le-am avut, dar nu am fost foarte eficienți. Trebuie să jucăm la un nivel mai bun pe teren propriu pentru a merge mai departe.
Acum trebuie să analizăm acest meci, lucrurile pe care le-am făcut bine, cele pe care trebuie să le corectăm, și când vom juca din nou să pregătim meciul cât mai bine posibil, iar alături de suporterii noștri să mergem mai departe. Vreau să le mulțumesc suporterilor noștri care au venit aici, foarte departe. Asta arată iubirea lor pentru echipă. Le mulțumesc din inimă”, a declarat Filipe Coelho, la finalul partidei.
- Nota primită de Darius Olaru, după ce echipa lui a câştigat la scor de neprezentare în Europa League
- Europa League, etapa 1 | Darius Olaru, titular în Viktoria Plzen – Union SG 0-3. Toate meciurile zilei
- Echipa care n-a mai jucat în prima ligă de 34 de ani tocmai a debutat în Europa League!
- Antrenorul lui Celta Vigo a dat verdictul, după eroarea lui Ionuţ Radu din Omonia Nicosia – Celta Vigo 1-0: „Este rar”
- AC Milan – Benfica 0-2. Victorie mare pentru portughezi! Toate rezultatele serii din Europa League



































