Mirel Rădoi a avut o reacţie vehementă la finalul partidei de la Reykjavik. Selecţionerul a luat toată vina asupra lui şi a anunţat că a greşit atunci când a alcătuit formula de start.
Mirel Rădoi îşi asumă răspunderea pentru înfrângerea din Islanda
"Nu cred că, dacă am fi tras la poartă mai mult sau mai des puteam să câştigăm. Nu ştiu dacă e ruşinos să nu tragem la poartă. Este ruşinos că nu am reuşit să ne calificăm. Nu ne garanta nimeni că, dacă trăgeam la poartă, ne calificam. Noi nu am reuşit să îi facem pe jucători, să îi capacităm.
Îmi reproşez chiar echipa, pentru că în a doua repriză am jucat mai bine decât în prima. Dacă e un vinovat, acela sunt eu. Dacă se caută mai mulţi, atunci sunt eu şi staff-ul. Jucătorii nu au nicio vină", a transmis Mirel Rădoi la conferinţa de presă de după meci.
Rădoi a făcut trei schimbări la pauză în încercarea de a întoarce rezultatul. I-a trimis pe teren pe Gabi Iancu, George Puşcaş şi Ianis Hagi, dar niciunul dintre ei nu a reuşit să marcheze. Deac, Alibec şi Mitriţă sunt jucătorii care au fost înlocuiţi.
"E mult spus că am fost dezamăgit, nu au adus ceea ce ne-am dorit toţi, mobilitate, să iasă la joc. Dacă vii în momentul surpriză şi primeşti mingea între linii puneam probleme. Dezamăgit e prea mult spus", a mai spus selecţionerul României.
Mirel Rădoi a fost nevoit să găsească soluţii în centrul defensivei. Nu s-a putut baza nici pe Vlad Chiricheş, nici pe Dragoş Grigore.
"La Dragoş Grigore ne-a apărut o accidentare, dar asta nu înseamnă că doar unul dintre cei trei absenţi ne garanta calificarea. Eu cred că toate şansele pe care le-a avut Islanda au fost pe greşelile de plasament şi pe cele de pe construcţia noastră", a ţinut să asigure Rădoi.
Căpitanul tricolorilor din meciul cu Islanda a sunat adunarea. A cerut să nu facem o dramă din eşecul cu Islanda din moment ce urmează disputele cu Norvegia şi Austria de la Liga Naţiunilor.
"O să încercăm să trecem peste acest eşec pentru că ne aşteaptă imediat un alt meci important. Suntem dezamăgiţi, dar acum nu putem să plângem trei zile. Sperăm să câştigăm în următoarele două meciuri şi să urcăm pe primul loc în Liga Naţiunilor", a transmis Ciprian Tătăruşanu la PRO TV.
România se va duela cu Norvegia duminică, de la ora 19:00, în meciul care va fi în format LIVE TEXT pe AS.ro.
- Tricolorii, blocaţi din drumul spre Campionatul European
- Islanda - România 2-1
- Explicaţiile lui Mirel Rădoi
- Norvegia - Anglia e duminică, de la ora 00:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Argentina - Elveţia e duminică, de la ora 04:00, în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY
- Fotbalistul căruia Ilie Dumitrescu i-a “blocat” transferul. “Cred că Gigi Becali a primit mesajul meu”
- Universitatea Craiova i-a stabilit prețul lui Ștefan Baiaram! Cât solicită Mihai Rotaru pentru starul din Bănie
- Momentul pe care îl aștepta toată lumea înainte de Franța – Spania! Ce se întâmplă cu Mbappe, după accidentarea cu Maroc
- Adrian Ilie, aroganţă la FCSB? “Nu știu cine s-a transferat de la Dinamo la FCSB, n-am idee”
- Scos din calcule de Daniel Pancu! Fotbalistul Rapidului își negociază plecarea și încearcă să rămână în Liga 1


































