Şansele ca Marius Şumudică să ajungă la CFR Cluj sunt din ce în ce mai mici. După ce Neluţu Varga l-a dat afară pe Antonio Folha, Edi Iordănescu şi Marius Şumudică au fost variantele patronului. Fostul selecţioner a refuzat pe loc, în timp ce Şumudică a recunoscut că ia în considerare o ofertă, dorind însă să afle mai multe despre situaţia în care se află clubul.
Un atu în privinţa aducerii lui Marius Şumudică pentru Neluţu Varga era prietenia fostului antrenor de la Rapid cu Marian Copilu, directorul formaţiei din Gruia. Nici măcar această relaţie apropiată nu va duce la revenirea lui Şumudică la CFR Cluj.
Marius Şumudică, tot mai departe de CFR Cluj. Laszlo Balint, varianta de rezervă
Potrivit fanatik.ro, negocierile dintre Şumudică şi CFR Cluj nu sunt închise, însă şansele sunt extrem de mici ca cele două părţi să mai bată palma. Astfel, Marian Copilu a fost nevoit să se reorienteze rapid, iar sursa menţionată mai sus susţine că directorul executiv a găsit deja o variantă mult mai bună din punct de vedere financiar.
Este vorba despre Laszlo Balint, cel care a antrenat-o ultima oară pe Oţelul Galaţi. În cariera sa, el a mai antrenat la Târlungeni, Academica Clinceni, ASA Tg. Mureş, Sportul Snagov, Metaloglobus, Universitatea Craiova, UTA Arad, Petrolul şi Oţelul.
Marius Şumudică a stat mai puţin de trei luni la CFR Cluj, în precedentul mandat. El a lăsat clubul din Gruia pe primul loc în campionat, cu victorii pe linie, dar faptul că nu a ajuns în grupele Europa League, ci în grupele Conference League, a dus la demiterea sa. Plecarea de la Cluj nu a fost una plăcută pentru Şumudică, după ce a fost ţinut la poarta stadionului şi nu a putut intra la antrenament după dubla pierdută atunci cu Steaua Roşie Belgrad.
- OFICIAL | Dinamo a prezentat noul transfer! Lovitură reuşită de alb-roşii în plin mercato
- „Poate deveni unul din cei mai buni din lume” Ilie Dumitrescu, impresionat de „perla” lui Gigi Becali!
- „Vai de capul meu” Mihai Stoica i-a răspuns lui Victor Angelescu: „Asta poate vedea el din fotoliu”
- Primul jucător care va semna cu CFR Cluj, după anunțul revenirii lui Marius Șumudică. A ajuns în Gruia pentru vizita medicală
- „Nu m-aș panica pentru 2-3 luni de întârziere”. Noi detalii despre stadionul Dinamo, după ce lucrările au fost blocate



































