A fost o seară neagră pentru olteni, chiar dacă s-au distanţat la 7 puncte de CFR Cluj. Liderul Ligii 1 şi-a pierdut golgheterul pentru o lungă durată de timp.
Din sursele AS.ro, Koljic a suferit fractură diafiză peronieră dreaptă cu deplasare. Va fi operat de urgenţă. Medicii îi vor implanta o tijă, iar fotbalistul şi va lipsi de pe teren aproximativ cinci luni!
Cristiano Bergodi, la pământ după accidentarea lui Elvir Koljic
"E o accidentare gravă, dar vom vedea zilele următoare ce se va întâmpla. Din păcate, a fost deranjant acest lucru, s-a întâmplat în timpul meciului şi pierdem cel mai bun atacant. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, dar mi se pare o accidentare tare.
Ne-a omorât, sincer, nu avem un moral bun. Pierdem unul dintre cei mai buni atacanţi. Pentru noi este foarte important, vedem ce se întâmplă. Va lipsi sigur câteva luni. Noi pierdem un jucător foarte important. El fructifica toată munca acestei echipe şi va lipsi câteva luni. Gândul meu este la Elvir, îmi pare foarte rău. Băieţii erau deprimaţi în vestiar", a declarat Cristiano Bergodi.
Oltenii trebuie să caute soluţii în ofensivă, mai ales că Valentin Mihăilă este ca şi vândut la Parma. Bergodi mai are doar câteva zile pentru a-i găsi un înlocuitor.
"Ceva trebuie făcut, sunt încă 3 zile până la finalul perioadei de transferuri. Totuşi, un jucător de valoarea lui Koljic e greu să aduci. Sunt cu moralul la pământ, această accidentare ne-a omorât", a mai spus antrenorul Universităţii.
Atacantul bosniac s-a accidentat grav în minutul 34 al meciului cu Poli Iaşi. Bosniacul s-a "rupt" după o intrare prin alunecare a lui Marius Mihalache. Jucătorul grupării din Bănie a fost prins cu piciorul pe gazon, iar glezna dreaptă a avut de suferit. Aflat în cel mai bun moment al carierei, golgheterul Ligii 1 a urlat de durere şi a fost dus la spital.
Koljic era în discuţii pentru un transfer la echipa antrenată de Mircea Lucescu, Dinamo Kiev. Ucrainenii erau dispuşi să plătească 7 milioane de euro pentru atacantul de 25 de ani, care este golgheterul Ligii 1. De 6 ori marcase bosniacul în acest sezon până să se accidenteze grav.
- Elvir Koljic s-a accidentat va lipsi o lungă perioadă
- Cristiano Bergodi, pus în mare dificultate
- Când va putea reveni pe teren golgheterul Universităţii Craiova
- WTT Champions Yokohoama 2026 se vede în AntenaPLAY (4-9 august)
- AC Milan - Inter, e pe 5 august, de la ora 14:05, în AntenaPLAY
- Mallorca – PSG 3-0. Tinerii pregătiţi de Luis Enrique, puşi la respect în Spania
- Ilie Dumitrescu sare la gâtul lui Gigi Becali: „N-am înţeles combinaţia”
- Mohamed Salah, primit ca un adevărat faraon de fanii lui Trabzonspor: „Nu am mai avut parte de aşa ceva până acum”
- O nouă mutare pe axa Genoa – Rapid! Giuleştenii vor să dea lovitura în mercato: „Unul sau doi”
- Florin Tănase, făcut praf în direct: „Nu-l mai aduceam înapoi! Aere de superioritate”

































