Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoşani, a dezvăluit că Sebastian Mailat este tot mai aproape de plecarea de la echipa sa. Anunţul a fost făcut chiar înaintea meciului cu FCSB, din etapa a cincea a Ligii 1, care este programat luni seară.
În vârstă de 28 de ani, Mailat îşi doreşte să părăsească echipa şi să prindă un transfer în străinătate. Se pare că acest lucru se va întâmpla.
Valeriu Iftime, anunţ despre transferul lui Sebastian Mailat chiar înaintea meciului cu FCSB: „Totul este ok între cluburi”
Valeriu Iftime a dezvăluit că a ajuns la un acord cu o echipă din străinătate şi de acum totul depinde de jucător. Până atunci însă, Mailat trebuie să facă un meci bun împotriva roş-albaştrilor:
„Sunt șanse mari să plece. Toată situația aceasta deranjează atât jucătorul, cât și clubul. Nu este nici al meu, dar nici plecat. Nu e concentrat aici, dar asta este situația.
El vrea să plece, iar eu nu mă opun. Dar trebuie ca oferta să fie una bună și pentru noi, dar și pentru jucător. Sper să plece unde își dorește, dar să facă un meci bun cu FCSB înainte.
Eu am vorbit cu echipa interesată, totul este ok între cluburi, este parafat. Totul este între echipa respectivă și Mailat, acolo mai sunt niște discuții”, a declarat Valeriu Iftime, potrivit digisport.ro.
Sursa mai sus menţionată susţine că este vorba despre o echipă din Azerbaidjan, formaţie care este dispusă să plătească suma de 400.000 de euro pentru această mutare.
- „Nu mai poate” Dănuţ Lupu l-a „distrus” pe un jucător important al Rapidului! Dobre şi Petrila, făcuţi şi ei praf
- Oraşul din România care rămâne fără fotbal. Echipa intră în faliment, datorii uriaşe!
- 500.000 de euro! Anunţul lui Dinamo despre jucătorul care a impresionat în derby-ul cu Rapid
- Andrei Nicolescu, săgeţi către Zeljko Kopic după victoria lui Dinamo din Giuleşti: „Avem antrenor care ştie să mute”
- Gigi Becali, reacție categorică după oferta de 1,2 milioane de euro pentru Joao Paulo: „Eu nu sunt cioflingar”


































