Suporterii lui Dinamo au parte de veşti excelente, asta după ce în ultimele luni au fost probleme legate de construcţia noului stadion din Ştefan cel Mare. Lucrările de demolare au început în luna ianuarie şi au fost oprite în luna mai, iar de atunci nu s-a mai întâmplat nimic.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Au existat probleme legate de finanţare, asta după ce constructorul a cerut suplimentarea sumei iniţiale şi asta a dus la blocarea lucrărilor, fapt ce a provocat tensiuni printre suporteri.

Se reiau lucrările la stadionul din Ştefan cel Mare. Veste excelentă pentru Dinamo

Se pare însă că toate piedicile au fost lăsate în urmă şi urmează ca în curând, mai exact pe 1 octombrie, să se reînceapă lucrările de la stadion. Astfel, termenul de finalizare, mai exact 2028, rămâne în picioare, iar visul suporterilor dinamovişti trece un nou hop.

„Aprobat. Joi pe 1 octombrie 2026 se reiau lucrarile in Stefan cel Mare. Arena Multifuncțională Dinamo se face”, a fost anunţul făcut pe pagina de Facebook Noul Stadion Dinamo.

Anunţul CNI despre noul stadion Dinamo

Compania Naţională de Investiţii a făcut şi ea anunţul cu privire la stadionul Dinamo.

”DINAMO, SE DĂ STARTUL! Vești importante pentru suporterii dinamoviști: proiectul noului Complex Sportiv Dinamo intră într-o nouă etapă. Compania Națională de Investiții, împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, fac un pas decisiv pentru realizarea unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură sportivă din România.

Lucrările pe șantierul din Șoseaua Ștefan cel Mare vor începe pe 1 octombrie. După finalizarea adaptărilor tehnice necesare privind soluția de fundare și corelarea lucrărilor pentru arena multifuncțională cu lucrările de utilități din zonă, proiectul intră în etapa de execuție efectivă a infrastructurii.

Ce urmează pe șantier? Finalizarea fazei a II-a de demolare a structurilor vechi rămase pe amplasament. Intrarea utilajelor grele pentru realizarea săpăturilor adânci și a piloților forați. Începerea lucrărilor de infrastructură, cu o soluție mixtă de fundare: indirectă, pe piloți, în zona arenei, și directă, în zona construcțiilor perimetrale. Monitorizarea strictă a parametrilor tehnico-economici aprobați.

Noua arenă multifuncțională va avea 26.217 de locuri și va reuni, într-un complex modern, terenul de fotbal, săli de antrenament pentru disciplinele de performanță ale CS Dinamo, spații de cazare, muzeul clubului și zone administrative.

Șoseaua Ștefan cel Mare reintră în ritmul lucrărilor, cu finanțarea asigurată prin MDLPA. Pentru suporteri. Pentru sportul de performanță. Pentru viitorul Clubului Dinamo. Dinamo merge înainte”, a transmis Compania Națională de Investiții, pe Facebook.