Gabi Torje și Alin Alexuc fac echipă în Asia Express – Drumul Mătăsii. Noul sezon al competiției, care se va desfășura în Uzbekistan și China, a început duminică seara, în direct pe Antena 1.
Gabi Torje și Alin Alexuc au ajuns primii la Irina Fodor, după prima cursă a sezonului. Ei s-au calificat și la jocul de amuletă, pe care l-au și câștigat în fața echipei formate din Valerie Lungu și Alex Gâlcă.
Gabi Torje, dezvăluiri dureroase la Asia Express
În primul episod din noul sezon, Gabi Torje a făcut dezvăluiri emoționante. Acesta a povestit că lipsurile din familia sa l-au determinat să dea totul pentru fotbal.
„Mi-a plăcut să fac sport de mic, jucam fotbal toată ziua. Ceea ce m-a făcut să-mi doresc să fac performanță a fost faptul că am fost o familie cu multe nevoi. Lucrul acesta m-a făcut să ajung foarte repede să câștig și bani din acest sport. Sunt mândru de ceea ce am realizat în toată această carieră a mea”, a declarat Gabi Torje, la Antena 1.
Gabi Torje, ajuns la 36 de ani, s-a retras din activitate anul trecut, după o scurtă experiență la Câmpulung Muscel, în ligile inferioare. În prezent, el este director sportiv la CSM Oltenița, în Liga a 3-a.
Gabi Torje a avut o carieră remarcabilă. El a ajuns la Dinamo, de la Poli Timișoara, în 2008, „câinii” plătind două milioane de euro în schimbul său. Trei sezoane mai târziu, fostul mijlocaș a fost transferat de Udinese, în Serie A, în schimbul sumei de cinci milioane de euro. De-a lungul carierei, Gabi Torje a mai evoluat la echipe precum Espanyol, Konyaspor, Terek Grozny sau Sivasspor, revenind în Liga 1, la Dinamo, în două rânduri, în 2018 și în 2021.
La echipa națională, Torje a bifat 57 de meciuri, în care a marcat 12 goluri. El a fost debutat de Răzvan Lucescu în 2010, pe vremea când avea doar 20 de ani. Fostul mijlocaș a evoluat alături de „tricolori” la un turneu final, EURO 2016.
- Eduard a fost părăsit în România imediat după ce a ieşit din spital. Are de recuperat 250.000 de lei
- Situaţie ireală pentru Kylian Mbappe. Starul lui Real Madrid, ţinta unui infractor
- Cât câştigă lunar de la stat românul plecat în Franţa care a plătit 350.000 de euro de-a lungul vieţii pe asigurări şi pensie
- Pierdere imensă pentru Teodora Stoica! Fiica lui Mihai Stoica e cu inima frântă: „Odihneşte-te în pace, iubirea vieţii mele”
- „Voi păţiţi la fel?” Valentina Pelinel a spus ce „pătimeşte” cu Cristi Borcea: „Crede că două sunt suficiente”

































