La 22 de ani, Eduard Rădăslăvescu trece prin cele mai bune momente din carieră. Revenit la Farul în 2024 după doi ani la FCSB, Radaslavescu a explodat în actuala stagiune.
Radaslavescu a marcat 5 goluri până acum și a dat și două pase decisive, iar în partida din ultima etapă cu UTA Arad a reușit o dublă.
Cum a explodat Radaslavescu
Radaslavescu a jucat 47 de meciuri pentru FCSB și a marcat două goluri. Patronul FCSB-ului, Gigi Becali, anunța în urmă cu doi ani că l-a cedat gratis pe tânărul jucător, însă a păstrat o clauză de 50% dintr-un viitor transfer. Antrenorul cu care Radaslavescu s-a înțeles cel mai bine până acum este Ioan Ovidiu Sabău, cel care a preluat Farul din acest sezon.
„Sunt supărări, probabil erau alte așteptări, timpul scurt. La jucătorii tineri e nevoie de răbdare, dar și ei trebuie să se schimbe, să înțeleagă ce trebuie să facă, să nu se mulțumească cu puțin.
În acest moment, Radaslavescu este unul dintre cei mai importanți jucători din prima ligă, implicat din toate punctele de vedere, simte că echipa lui are nevoie de el.
Se simte bine, inclusiv fizic, iar realizările lui, golurile acelea frumoase, îi dau încredere” a spus Ioan Ovidiu Sabău pentru Sport Total FM.
- S-au anunțat pedepsele după Dinamo – FCSB: câte etape de suspendare a primit Andre Duarte după ce l-a lovit pe Mărginean
- LPF a anunțat programul etapei a 11-a din Liga 1: când se dispută U Cluj – Rapid și cu cine joacă Craiova, FCSB și Dinamo
- „Cel mai bun jucător al României” a semnat gratis cu FCSB. Anunţul lui Gigi Becali
- Nu renunță la Cătălin Cîrjan! Se pregătește o ofertă de nerefuzat pentru căpitanul lui Dinamo
- Veste proastă pentru fanii lui Dinamo! Cât va lipsi de pe gazon Alex Musi, după ce a fost operat

































