Preşedintele executiv al Rapidului, Victor Angelescu, a reacţionat, după ce fiul lui Dan Şucu, Andrei, a marcat în minutul 90+4 al meciului cu FC Argeş. Andrei Şucu (17 ani) fusese introdus pe teren de Daniel Pancu tot în minutul 90+4, în locul lui Filip Stojlkovic.
Andrei Şucu a câştigat un duel aerian cu adversarul direct, i-a pasat cu capul lui Bubanja, s-a demarcat foarte bine, iar Bubanja a reuşit un assist. Fiul lui Dan Şucu a înscris cu un şut la colţul scurt.
Reacţia lui Victor Angelescu, după ce Andrei Şucu a marcat primul gol pentru Rapid
„Cred că am făcut un meci solid, am avut ocazii, nu putem decât să fim fericiţi pentru că am luat trei puncte. Cred că a fost cel mai bun meci făcut de Grameni în ultimele sezoane. A făcut un meci şi defensiv şi ofensiv foarte bun.
A făcut un efort bun, mă bucur mult. Ce să spun, am făcut un meci solid, am avut ocazii. Am reuşit să gestionăm anumite momente. Cred că am gestionat bine meciul, nu au mai avut ocazii după gol. E dificil să domini un adversar timp de 90 de minute. Cred că încă suntem într-o perioadă de acomodare.
(n.r. dacă ştia că va intra Andrei Şucu) Habar n-aveam, sunt deciziile lui Daniel Pancu. Nu ne aşteptam să intre, dar bravo lui, a intrat bine, şi-a creat ocazii, a reuşit să dea şi gol. Sincer, sunt foarte bucuros pentru el, pentru domnul Şucu. Nu cred că e o presiune suplimentară.
E un jucător profesionist, chiar dacă e băiatul patronului, dar atât timp cât Pancu crede că poate să-l ajute, e în lot. Până la urmă, la un fotbalist profesionist toată lumea poată să tragă concluziile”, a declarat Victor Angelescu pentru primasport.ro.
Rapid – FC Argeş 3-1. Giuleştenii au trecut provizoriu pe primul loc
Echipa bucureşteană Rapid a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FC Argeş, în etapa a zecea din Liga 1. Echipa lui Daniel Pancu este lider în clasament, iar fiul lui Dan Şucu a închis tabela imediat după ce a intrat în joc.
Prima mare ocazie a meciului din Giuleşti a aparţinut piteştenilor, care au lovit bara transversală a porţii lui Ungureanu, prin Luvambo, dar scorul a fost deschis de gazde, prin Grameni, în minutul 21, când mijlocaşul rapidist a înscris din pasa lui Stojilkovic. Elveţianul l-a încercat apoi pe Nikic cu un şut la colţul scurt, în minutul 31, iar portarul debutant în poarta Argeşului a rămas în prim plan după ce a mai respins, zece minute mai târziu, la dubla ocazie Kamara – Moruţan.
După reluare, Moruţan a trimis în transversală, din lovitură liberă, în minutul 51, pentru ca Grameni să reuşească dubla, în minutul 57, după ce l-a lobat pe Nikic. Oaspeţii au redus din diferenţă, în minutul 68, cu golul lui Oancea. În prelungiri, Pancu a decis să îl trimită în joc pe Andrei Şucu, fiul patronului, şi acesta a şutat din unghi, la prima sa fază, stabilind scorul final, Rapid – FC Argeş 3-1.
Rapid este lider în Liga 1, cu 21 de puncte, dar aşteaptă meciul lui Dinamo. FC Argeş e pe locul 11, cu 11 puncte.
- Cât are Laurenţiu Reghecampf mână liberă la FCB? Gigi Becali: „Zece meciuri, după aia…”
- Ce se întâmplă cu Laurenţiu Reghecampf. Vine sau nu la FCSB? Anunţul lui Gigi Becali
- Nu mai vine Laurenţiu Reghecampf la FCSB? De ce mutarea poate pica în următoarele ore
- De ce Gigi Becali trebuie să-i dea bani lui Mihai Rotaru pentru ca Reghecampf să semneze cu FCSB
- Nuno Campos, ofertă de la un club care s-a bătut pentru preliminariile UEFA Champions League. Andrei Nicolescu a recunoscut
































