Florin Tănase, primul gol în Cipru! Internaționalul român, aplaudat în picioare la ieșirea de pe teren
Florin Tănase a spart gheața după transferul la Omonia Nicosia și a înscris primul său gol pentru noua sa echipă. S-a întâmplat în disputa cu Krasava, în etapa a patra din campionatul intern.
Internaționalul român și-a adus echipa în avantaj, iar la câteva minute după ce a marcat, acesta a fost înlocuit. Publicul l-a răsplătit cu aplauze în picioare.
Florin Tănase a marcat primul gol pentru Omonia
Florin Tănase a înscris primul său gol pentru Omonia Nicosia și a fost aclamat de suporteri, după ce și-a adus echipa în avantaj pe tabela de marcaj.
Internaționalul român a profitat de respingerea greșită a portarului advers și a trimis mingea în poarta goală în minutul 57 al disputei cu Krasava.
La cinci minute distanță, Florin Tănase a fost înlocuit cu Muamer Tankovic, nu înainte de a fi aplaudat în picioare de suporterii prezenți pe stadion. Partida s-a încheiat cu scorul de 4-1, iar Omonia a urcat pe locul al treilea.
Goal, Florin Tănase pic.twitter.com/VzDYLCExde
— TheFootballZone (@football_t69515) September 20, 2026