Marea împăcare a eșuat: Materazzi a povestit episodul cu Zidane! „Nu am regrete”
Fostul fundaş italian Marco Materazzi a vorbit, într-un interviu pentru La Gazzetta dello Sport, despre eşecul tentativei sale de împăcare cu Zinedine Zidane după incidentul din finala Cupei Mondiale 2006, care a dus la eliminarea fotbalistului francez, relatează site-ul eursport.fr.
De câte ori se înfruntă Italia şi Franţa, una din amintirile care vin în minte este lovitura cu capul aplicată de Zinedine Zidane lui Marco Materazzi în timpul prelungirilor finalei Cupei Mondiale 2006, încheiată cu victoria Squadrei Azzurra. Aşadar, aproape inevitabil, când fostul număr 10 al echipei Franţei urmează să fie prezent pe stadionul San Siro joi (astăzi), în noua sa calitate de selecţioner, pentru meciul cu Italia din Liga Naţiunilor, fostul fundaş al lui Inter Milano a acordat un interviu.
Ce spune Materazzi despre Zidane
Zidane a declarat recent că „nu este mândru”, dar că, în acelaşi timp, „nu are regrete” după acel incident, iar Materazzi consideră această afirmaţie drept „contradictorie”.
„Astăzi aş spune acelaşi lucru pe care l-aş fi spus în acea seară, acum douăzeci de ani, sau a doua zi: ŤAm greşit, dar am fost provocat. Judecaţi-mă cum vreţi: aşa s-au petrecut lucrurile, vă cer iertareť.
El ar fi fost văzut ca un mare domn, în timp ce Materazzi ar fi fost privit drept Ťidiotul de serviciuť, cel care, în felul său, a provocat totul. El ar fi ieşit mai bine, dar fiecare priveşte lucrurile în felul său. Un lucru e cert: chestiunea s-ar fi încheiat chiar atunci”, a explicat italianul, în introducere, conform agerpres.
„Şi ar fi putut evita asta, pentru că nu am fost nici primul, nici ultimul jucător care a reţinut un adversar pentru a-l împiedica să înscrie”, a continuat Materazzi. Apoi, el a revenit asupra unei tentative eşuate de reconciliere, în ciuda faptului că cei doi s-au mai întâlnit o dată, în 2010.
Materazzi a încercat să facă pace cu Zinedine Zidane
„S-a ivit ocazia, aşa cum se ştie. Era noiembrie 2010, la hotelul Melia din Milano, în ajunul meciului Milan – Real Madrid. Ieşeam din hotel după ce îl salutasem pe Mourinho. El îşi parca maşina în partea din spate. Când m-a văzut, a ezitat – s-a întors chiar, de parcă ar fi vrut să o ia în direcţia opusă -, dar m-am îndreptat spre el şi i-am întins mâna, spunând: ‘Mă bucur că ne-am întâlnit aici, unde nu ne poate vedea nimeniť. El a răspuns: ‘Nu-ţi face griji, astfel de lucruri se întâmplă, totul e de domeniul trecutuluiť. E păcat că, ulterior, a negat totul, susţinând că a crezut că sunt doar un fan”, a povestit italianul.
„Personal, nu am avut niciodată probleme în a face pace. Această ieşire de pe scenă a fost, poate, prea mediatizată pentru ca el să-şi poată schimba poziţia. Deşi mediatizatăť nu este termenul potrivit: nu a fost prima mea provocare, dar nici prima dată când el a lovit cu capul. Iar acesta este un aspect căruia nu i s-a acordat niciodată suficientă importanţă”, a afirmat câştigătorul Cupei Mondiale 2006, care recunoaşte că îi „place totul” la Zidane antrenorul.
În final, întrebat despre faptul că Zidane pare mai deranjat decât el atunci când revede acea scenă, Materazzi a adus în discuţie decesul lui Jesus de Miguel: „Moartea lui Jesus de Miguel m-a făcut să-i mulţumesc lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat nimic. Se vorbeşte despre omor din culpă în cazul acestui portar, în urma unei faze de joc: aşadar, ce ar fi fost dacă mi s-ar fi întâmplat mie aşa ceva?”.