Laurenţiu Reghecampf revine la FCSB pentru al treilea mandat, iar Gigi Becali e pregătit să ia o decizie radicală şi să renunţe la un jucător de care nu este mulţumit.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Aymen Boutoutaou, algerianul de 25 de ani adus la insistenţele lui Mihai Stoica, e jucătorul la care Becali vrea să renunţe. Finanţatorul roş-albaştrilor a plătit 1.3 milioane de euro pe fotbalistul la care e dispus să renunţe şi pentru suma de 500.000 de euro.

Gigi Becali, pregătit să renunţe la Aymen Boutoutaou

„S-ar putea să luăm un decar. Doar n-o să stăm în Boutoutaou? Stai în Boutoutaou? La revedere, banii i-am trecut pe pierdere. Mi-a zis MM că a vorbit Nicolescu, au vorbit de la Rapid și Craiova că e bun jucător.

I-am spus: «Am dat 1,3 milioane pe el? Spune-mi să îmi dea 500.000». Să îl ia ei. Că și ei l-au vrut și că l-au plăcut: Nicolescu, Angelescu, Renovatio, nu știu ce.

Să îmi dea 500.000 de euro Renovatio și l-am dat. I-am zis lui Mihai Stoica să le ceară 500.000 de euro și îmi asum gaura de 800.000 de euro”, a spus Becali, citat de fanatik.ro.

La FCSB, în cele 11 meciuri adunate în toate competiţiile, algerianula marcat două goluri.

Aymen Boutoutaou mai avea contract cu francezii din Liga a 2-a până în vara lui 2027, însă a acceptat propunerea de a evolua în fotbalul românesc, la FCSB. El joacă, în principal, în banda dreaptă a atacului, dar poate fi folosit şi în centru.

Aymen Boutoutaou a fost crescut de Valenciennes, fiind transferat de Sochaux în urmă cu un an. În sezonul petrecut la formaţia din Ligue 2, mijlocaşul algerian, născut în Franţa, a reuşit să marcheze 13 goluri şi să ofere şase pase decisive, în cele 37 de meciuri disputate.