"Am fost întrebat de Txiki Begiristain, de Mourinho, de mulţi antrenori şi directori sportivi despre Ianis Hagi", a spus Becali la Telekom Sport.
Ianis Hagi, între Rangers şi Lazio
Mijlocaşul român este împrumutat de Genk la Rangers, dar rămâne de văzut dacă scoțienii vor achita clauza de cumpărare în valoare de 5 milioane de euro. Interesată de jucătorul nostru este și echipa lui Ștefan Radu, Lazio.
Italienii au pregătit deja o ofertă pentru Ianis, după ce au aflat prețul stabilit de Genk, 6 milioane de euro. Astfel, este foarte probabil ca Hagi să nu mai apuce să evolueze pentru Rangers, în această stagiune, ținând cont de problemele mari aduse de coronavirus, în toată lumea.
Pe de altă parte, fanii echipei de pe Ibrox vor ca jucătorul cu 3 goluri și două pase decisive să rămână la Rangers, iar răspunsul lui este pe măsură.
"Sunt nerăbdător să mă întorc la antrenamente. Abia aștept să îmi revăd coechipierii și mă antrenez cu ei în fiecare zi.
Totuși, știm că suntem într-o situație dificilă și este important să fim sănătoși, acasă, acolo unde suntem în siguranță. Trebuie să respectăm regulile și totul va fi bine", a fost mesajul transmis inițial de Ianis Hagi.
- Ianis Hagi este împrumutat de Genk la Rangers
- Hagi a marcat 3 goluri pentru scoțieni
- Lazio oferă 6 milioane de euro pentru român
- Columbia - Portugalia e duminică, de la ora 02:30, pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Iordania - Argentina e duminică, de la ora 05:00, în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Succes categoric al Rapidului, la debutul lui Daniel Pancu pe bancă! Giuleștenii, scor de maidan înainte de cantonament
- Algeria – Austria LIVE VIDEO (05:00), pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY. Meci de totul sau nimic la Cupa Mondială
- Croația – Ghana LIVE VIDEO (00:00), pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY. Meci de totul sau nimic
- Columbia – Portugalia LIVE VIDEO (02:30, Antena 1 şi AntenaPLAY). Cristiano Ronaldo luptă pentru primul loc al Grupei K
- Iordania – Argentina LIVE VIDEO (05:00), pe Antena 1 și AntenaPLAY. Meci cu Istvan Kovacs la centru. Messi, anunțat rezervă
































