"Este un duel de milioane de euro". Disputarea meciului dintre Islanda şi România se decide la cel mai înalt nivel. Mesajul prim-ministrului

Iulian Focșăneanu Publicat: 6 octombrie 2020, 19:31

Comentarii
"Este un duel de milioane de euro". Disputarea meciului dintre Islanda şi România se decide la cel mai înalt nivel. Mesajul prim-ministrului

Erik Hamren are o misiune dificilă pe banca naţionalei Islandei

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Despre modul în care se poate disputa partida a discutat atât prim-ministrul Islandei, cât şi şeful Poliţiei. Chiar dacă au existat multe semne de îndoială din cauza noilor restricţii, se pare că s-a ajuns la un numitor comun.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pandemia a pus în pericol meciul Islanda-România

"Mă aştept ca meciul să se poată disputa, dar trebuie să îl vedem la TV", a transmis prim-ministrul Islandei, Katrin Jakobsdottir.

Jurnaliştii de la Visir au luat o reacţie şi de la şeful Poliţiei. Vidir Reynisson a ţinut să precizeze că miza uriaşă a meciului de la Reykjavik îl obligă să fie permisiv.

"Depinde care va fi regulamentul final în ceea ce priveşte activităţile sportive. Până în prezent s-au acordat derogări de la măsurile importante. Cu siguranţă se poate argumenta cât de important este un joc de fotbal.

Am fost informaţi de Federaţie că în joc sunt miliarde de ISK (n.r. milioane de euro), deci poate fi o problemă destul de importantă din punct de vedere social. Bineînţeles vom continua să examinăm situaţia", a declarat Reynisson pentru sursa citată.

Reclamă
Reclamă

UEFA va plăti 9.25 milioane de euro echipei care se va califica la Campionatul European. La această sumă se adaugă şi banii care vor fi primiţi în funcţie de rezultatele obţinute la turneul final.

Islandezii continuă să discute despre numărul fanilor care vor putea urmări meciul din tribună. Ultimul anunţ a fost că aproximativ 450 de oameni vor putea intra pe stadionul Laugardalsvollur. Încă există riscul ca partida să se joace cu porţile închise.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Dinamo primul titlu de campioană a Ligii 1 după 20 de ani?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:00 10 sept.

Statistică uluitoare în Champions League! Din 10 goluri, 5 le-a marcat pe Anfield

23:54

Liverpool – Atletico 2-1, Napoli – Arsenal 0-1. PSG a făcut spectacol pe teren propriu! Meci tare și la Lisabona

23:44

Adrian Mutu a dat verdictul, după ce Gigi Becali i-a stabilit lui Denis Drăguş un număr de goluri: „Cam asta e treaba lui”

23:40

Record absolut în istoria PSG, la debutul pentru francezi în Ligă. Performanță uluitoare semnată de Ferran Torres

23:38

Ce i s-a întâmplat lui Danny Armstrong după ce a dat hat-trick în Dinamo – FCSB 4-3

23:07

Antrenorul sunat de Gigi Becali să vină la FCSB rupe tăcerea: „Nu puteam să fac treaba asta”

1 Şoc în Anglia: Erling Haaland a început discuţiile pentru transfer şi a ales între Real Madrid şi Barcelona! 2 Gigi Becali schimbă foaia la FCSB: „Cea mai mare ţeapă! În viaţa mea nu o să mai fac asta” 3 Presa din Italia a dat verdictul după Real Madrid – Inter. Unde a câştigat Mourinho duelul cu Chivu 4 Un nou club din România în insolvență? Ce decizie a luat conducerea după ce datoriile au ajuns la 3,5 milioane de euro 5 Ianis Hagi a avut „pile” pentru transferul de la Alanya! Cine l-a convins să semneze 6 CFR Cluj a primit o nouă interdicţie la transferuri! Veste proastă pentru echipa din Gruia
Citește și