Cu mai puțin de trei săptămâni înainte de expirarea termenului limită pentru depunerea candidaturilor la șefia FIFA, cresc speculațiile cu privire la cine ar urma să fie contracandidatul lui Gianni Infantino. Un contracandidat sprijinit de UEFA, cu șanse bune să-l detroneze pe actualul șef FIFA.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Iar francezii de la L’Equipe scriu astăzi că sunt trei oameni în cărți: printre aceștia este și Răzvan Burleanu.

Răzvan Burleanu, unul dintre candidații menționați

Francezii de la L’Equipe scriu că UEFA și aliații acesteia vor să-l dea la o parte pe Infantino și să vină cu propriul candidat pentru alegerile din 2027. Primul nume menționat este cel al lui Sandor Csanyi, președintele Federației de Fotbal din Ungaria și vicepreședinte al Consiliului FIFA. Acesta are și un atuu important: este miliardar și își poate susține campania fără alt sprijinul. De asemenea, el se bucură de respectul colegilor și are conexiuni și în afara Europei.

Apoi vine partea din articol despre actualul președinte al FRF: „Un alt candidat este Răzvan Burleanu, președintele ambițios al Federației Române de Fotbal. El este membru al Consiliului FIFA și era considerat anterior un posibil succesor al lui Aleksander Ceferin în cazul în care acesta ar fi demisionat în 2027. Slovenul a decis însă, în cele din urmă, să candideze pentru un nou mandat, vizând încă patru ani la conducerea UEFA” scrie L’Equipe.

Al treilea candidat menționat este Fernando Gomes, fostul președinte al Federației din Portugalia, în prezent șef al Comitetului Olimpic din această țară. Cei de la L’Equipe mai scriu că nu a fost luată o decizie în privința candidatului, însă toți trei reprezintă opțiuni credibile.

FRF a anunțat că nu-l va susține pe Infantino

Federația Română de Fotbal anunța încă din luna august că nu îl va susține pe Infantino la alegeri: „În cadrul ședinței Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal desfășurate astăzi, 26 august 2026, s-a votat ca FRF să nu acorde susținere actualului președinte FIFA, Gianni Infantino, pentru un nou mandat. Decizia vine în contextul nemulțumirilor majore generate de gestionarea netransparentă a planului FFE.

Federația Română de Fotbal susține în integralitate, în litera și spiritul său, poziția exprimată de UEFA prin comunicatul de presă din 10 august 2026. FRF s-a opus categoric inițiativei conducerii FIFA referitoare la planul FFE, procedând în mod similar și în urmă cu câțiva ani în cazul propunerii venite din partea Softbank. Conducerea FRF consideră că întregul proces și modul în care a fost gestionat acest proiect au ignorat complet un cadru instituțional adecvat și transparent pentru dialogul cu asociațiile naționale și membrii Consiliului FIFA” scrie FRF pe site-ul oficial.