Înaintea Marelui Premiu al Statelor Unite, Carlos Sainz, director al GPDA (Grand Prix Drivers Association), a avertizat că un calendar prea aglomerat riscă să diminueze interesul publicului pentru fiecare Mare Premiu și să epuizeze personalul echipelor. S-a referit, în special, la finalul calendarului, în care ultimele nouă curse se dispută de-a lungul a numai 11 săptămâni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Sainz a explicat că, dacă ar fi spectator, și-ar dori cât mai multă Formula 1 la televizor. Și-a amintit însă că, atunci când era copil, sezonul avea doar 16–18 curse și că îi lipsea sportul în weekendurile fără competiție.

More is less

Spaniolul a avertizat că prea multe curse consecutive pot avea efectul opus celui dorit. Astfel, publicul ar putea acorda mai puțină atenție fiecărui Mare Premiu. A comparat această situație cu diferența dintre un campionat regulat de fotbal, precum Premier League, și un eveniment mai rar, precum Champions League.

În calitate de director al Asociației Piloților de Grand Prix (GPDA), Sainz a spus că piloților li s-a transmis că aproximativ 24 sau 25 de curse reprezintă limita avută în vedere pentru campionat. El s-a întrebat însă dacă această limită va rezista presiunii comerciale, pe măsură ce apar tot mai multe oferte din partea circuitelor care vor să intre în calendar.

Principala problemă: angajații echipelor

Sainz a subliniat că mecanicii, inginerii și ceilalți angajați ai echipelor sunt afectați mai puternic decât piloții.

Potrivit estimării sale, în perioadele foarte aglomerate, acești oameni pot ajunge să petreacă acasă numai trei, patru sau cinci zile pe lună. El a avertizat că trei triple-header-uri consecutive — adică trei serii de câte trei curse în weekenduri succesive — vor fi solicitante fizic și psihic pentru întregul personal.

Elena Haukipuro, medic sportiv și specialistă în performanță mentală, susține o poziție chiar mai fermă decât cea exprimată de Carlos Sainz. Nouă curse în 11 săptămâni împing Formula 1 la limita capacității fizice și psihice a celor implicați. Elena Haukipuro a fost medic al echipelor Mercedes și Williams în Formula 1. Lucrează în medicina sportivă, sănătatea mintală și pregătirea psihologică a sportivilor de performanță.

Ea a afirmat că, dacă ar fi să conceapă personal un calendar, acesta ar avea mai puține curse.

Pregătirea fizică nu compensează oboseala

Haukipuro a subliniat că nici măcar sportivii foarte bine pregătiți nu sunt protejați complet de efectele cumulate ale călătoriilor lungi și schimbărilor de fus orar, căldurii și umidității, solicitării fizice și psihice continue, lipsei pauzelor suficiente între curse.

Ea a observat că, pe măsură ce sezonul avansează, apar mai frecvent oboseala, îmbolnăvirile și accidentările. Un exemplu în acest sens îl reprezintă și faptul că doi piloți, Antonelli și Bottas, vor rata unele acțiuni din acest weekend, din cauza îmbolnăvirii. Primul, chiar în weekend-ul în care e aproape sigur că va deveni campion mondial.

Lucrurile arată chiar mai rău pentru membrii personalului. Mecanicii lucrează multe ore în picioare, uneori în căldură, și pot avea parte de zboruri comerciale la clasa economică, în timp ce piloții beneficiază de mai multe resurse pentru confort și recuperare. Situația diferă în funcție de echipă și de bugetul disponibil.

În Formula 1, performanța nu depinde doar de cât de mult se antrenează un pilot, ci și de capacitatea lui de a se recupera. Într-un calendar tot mai dens, odihna, somnul, detașarea psihică și timpul petrecut cu cei apropiați devin componente ale pregătirii competitive.

O supradoză de Formula 1

Iubesc Formula 1, dar în ultima perioadă am simțit un fel de supradoză. Când sunt 24 de curse pe sezon, Marile Premii dintr-un sezon se amestecă în memorie, chiar și în cea recentă. Când erau mai puține curse într-un an, nu era așa. Dacă spun Silverstone 1999, imediat îmi amintesc că e cursa în care Michael Schumacher și-a rupt piciorul. Dacă spun Silverstone 2026, nu mai știu imediat care cursă a fost.

Dacă în fiecare lună ar fi Crăciunul, ne-am mai bucura oare la fel de el?