Duminică, de la ora 22:00, se va disputa Marele Premiu al Mexicului, pe Aerodromo Hermanos Rodriguez din Ciudad de Mexico.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Noutatea principală e reasfaltarea pistei. A fost înlocuită suprafața pe cea mai mare parte a circuitului, cu excepția secțiunii dintre primul viraj până la cel de-al șaptelea. Un asfalt nou și neted înseamnă de obicei mai multă aderență.

În această ecuație intervine însă un alt factor care face din traseul mexican unul atipic: altitudinea.

Autodromo Hermanos Rodriguez se află la 2238 metri deasupra nivelului mării și e, de departe, cel mai ”înalt” din calendar. Următoarea pistă, din punctul de vedere al altitudinii ridicate, este Autodromo Jose Carlos Pace din Brazilia, la aproximativ 800 de metri.

Efectele altitudinii extrem de mari

Este ca și cum s-ar disputa o cursă de Formula 1 la altitudinea Vârfului La Om din Piatra Craiului sau a Vârfului Baba Mare din Bucegi. Așadar, chiar mai sus decât Babele.

Principala consecință a unei altitudini mari este aerul rarefiat. Aerul de la 2.300 metri are cam 75–77% din densitatea celui de la nivelul mării.

Acesta reduce apăsarea aerodinamică și rezistența la înaintare cam cu același procent. Crește riscul de glisare a anvelopelor. De asemenea, e posibilă apariția granulației.

Există efecte și asupra răcirii. Prognoza e de soare și uscat, cu circa 27 grade Celsius, atât la calificări, cât și la cursă. Aerul rarefiat preia mai puțină căldură, la radiatoare, frâne și sistemul electric. Echipele practică deschideri în caroserie pentru răcire. Frânele devin și ele o problemă, iar discurile pot supraîncălzi dacă aerul nu le răcește suficient.

Distanțele de frânare cresc. Primul viraj de la capătul liniei drepte lungi e cel mai afectat. Anul trecut, acolo au ieșit multe mașini în afara asfaltului.

Cea mai soft alegere din gamă

Pista este adesea destul de murdară în timpul primelor sesiuni, aderența îmbunătățindu-se semnificativ tur după tur. Anul acesta, această evoluție ar putea fi și mai pronunțată, având în vedere lucrările ample de refacere a suprafeței pistei. Aceasta e una dintre marile necunoscute ale cursei de duminică: anume, cât de repede se va ”curăța” pista.

Pirelli aduce în Mexic cea mai moale combinație din gamă: C3 Hard, C4 Medium, C5 Soft. Anul trecut, a existat un salt în gamă. Hard-ul a fost C2, combinat cu C4 Medium și C5 Soft. Cea mai probabilă strategie e cea cu o singură oprire. Anul trecut, strategiile au fost și cu o oprire, și cu două. Majoritatea piloților au ales să pornească cu pneuri Soft, în timp ce doar șase mașini au optat pentru pneuri Medium și două pentru pneuri Hard. Compusul cel mai moale a fost folosit și de cei care au adoptat o strategie cu două opriri, montându-l pentru ultimul stint, datorită degradării extrem de reduse și riscului mult mai mic de apariție a granulării.

Mai sunt lupte încinse

Antonelli mai are nevoie de două puncte pentru a deveni campion mondial. Este însă o luptă foarte încinsă pentru poziția secundă, între Russell (242 puncte), Hamilton (241), Verstappen (236) și Leclerc (233). Mercedes nu mai are cum să piardă titlul la constructori, iar Ferrari are o opțiune solidă pentru poziția secundă. Pentru locul al treilea se luptă Red Bull și McLaren, care sunt la egalitate de puncte (355).

Favorita teoretică este Mercedes, dar Red Bull are atuurile sale. Max Verstappen a triumfat de cinci ori în acest Mare Premiu și e favorit la casele de pariuri. Charles Leclerc nu a terminat mai jos de locul al patrulea în ultimele cinci curse.