Gigi Becali s-a convins. Unul dintre jucătorii săi preferați de la FCSB are mari probleme. Latifundiarul din Pipera a spus clar că fotbalistul nu mai are valoare. Este vorba despre Davi Miculescu, unul dintre cei mai lăuați jucători ai roș-albaștrilor din ultimii ani. S-a spus că acesta ar avea probleme personale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gigi Becali s-a dezlănțuit pur și simplu la adresa jucătorului în vârstă de 25 de ani.

Gigi Becali, atac dur la adresa lui David Miculescu

Unul dintre jucătorii apreciați constant de Gigi Becali a intrat în colimatorul latifundiarului din Pipera. După ce, în trecut a spus despre atacant că este un jucător de profil european, de care FCSB nu se poate lipsi, acum milionarul s-a răzgândit. Evoluțiile lui Miculescu din ultima vreme nu se mai ridică la așteptările lui Gigi Becali.

”S-a întâmplat un lucru, David Miculescu nu mai este un jucător valoros”, a spus Gigi Becali, conform digisport.ro. David Miculescu a evoluat în 12 meciuri pentru FCSB în toate competițiile în acest sezon.

Cifrele sale sunt sub așteptări. A marcat 3 goluri și a oferit o pasă decisivă. Ultimul gol al lui Miculescu datează din 5 septembrie, când vârful reușea să înscrie în derby-ul pierdut cu Dinamo, scor 1-2.

Dat afară de Gigi Becali, Florin Cernat și-a găsit echipă

Gigi Becali a fost extrem de nemulțumit de activitatea lui Florin Cernat. ”Pentru ce să-ți dau 4.000 pe lună, Cernat, ca să ce? Să ții companie la antrenamente? Cernat și Stoica, de mâine la revedere! Nici nu vreau să-l supăr pe MM, dar trebuie să iau niște hotărâri”, a declarat Gigi Becali.

La foarte scurt timp după anunțul patronului de la FCSB despre modificările din organigramă, Florin Cernat a aflat chiar de la conducerea fostei sale echipe, FC Voluntari faptul că se poate întoarce oricând își dorește. ”Hai să vedem dacă decizia anunțată de Gigi Becali se va și oficializa. Dacă da, atunci cât eu voi fi la FC Voluntari, Florin Cernat are ușa deschisă la noi. Florin Cernat înseamnă foarte mult pentru FC Voluntari”, a declarat Bogdan Bălănescu, conform prosport.ro.