„Are multe calități, îmi place” Dezvăluiri despre mutarea schimbul Steven Nsimba – Aymen Boutoutaou
Aymen Boutoutaou nu mai are multe șanse de a rămâne la FCSB. Intrat în colimatorul patronului Gigi Becali, jucătorul ar putea ajunge la rivala din Liga 1. Latifundiarul din Pipera l-ar ceda pe algerianul născut în Franța la schimb cu atacantul oltenilor, Steven Nsimba. Acesta e apreciat de către Becali.
Oltenii nu ar spune nu unui schimb Aymen Boutoutaou-Steven Nsimba. Asta a spus-o directorull sportiv al Craiovei, Mario Felgueiras.
Aymen Boutoutaou ar putea ajunge la Craiova
Directorul sportiv al celor de la Universitatea Craiova a vorbit despre Aymen Boutoutaou. În septembrie, s-a discutat despre un schimb Steven Nsimba – Aymen Boutoutaou, dar mutarea a intrat atunci în impas. Discuțiile ar putea fi reluate în perioada de transferuri din iarnă.
Oficialul oltenilor a explicat cum stă situația acum și a dat de înțeles că nimic nu este închis, conform digisport.ro. Becali este decis să scape cât mai repede de algerian, căruia i-a fixat și prețul: 500.000 de euro. „Pot să spun doar că Boutoutaou este un jucător pe care îl cunoșteam încă dinainte să semneze cu FCSB. Este un fotbalist cu multe calități, cu un profil care îmi place și care ar putea fi interesant pentru noi într-o anumită zonă a terenului.
Dar în vară nu am ajuns la nimic concret, pentru că, așa cum v-am explicat, consideram că avem deja un lot bun și că, dacă aducem pe cineva, trebuie să fie un jucător care să ofere un plus evident.
Cât despre discuțiile apărute ulterior, nici acelea nu au fost foarte concrete”, a spus portughezul.
Întrebat dacă interesul s-ar putea reactiva în iarnă, răspunsul a fost evaziv. „Perioada de transferuri se încheiase deja, era după 1 septembrie, așa că nu avea rost să discutăm despre o eventuală mutare care ar fi putut fi realizată abia mult mai târziu. Până atunci se pot schimba foarte multe lucruri, e cale lungă, poate nici noi nu mai suntem pe aici”, a încheiat fostul portar.