Ciprioţii au dat verdictul despre Florin Tănase, după ce fostul jucător al FCSB-ului a înscris doar un gol în 15 meciuri!
Presa cipriotă a remarcat că Florin Tănase (31 de ani) nu este încă la nivelul pe care Omonia Nicosia îl aştepta de la el atunci când l-a transferat.
În acest sezon a jucat în 15 meciuri pentru Omonia, marcând o singură dată. Totuşi, presa din Cipru notează că fostul jucător al FCSB-ului ar putea deveni în viitor o piesă importantă a echipei.
Ciprioţii îl aşteaptă pe Florin Tănase să redevină liderul care era la FCSB
„Provocarea lui Tănase de a redeveni liderul de la FCSB
Omonia l-a anunțat pe Florin Tănase pe 1 septembrie 2026, realizând un transfer important, prin aducerea unui fotbalist de calitate și cu experiență internațională, care fusese căpitanul celor de la FCSB.
Până în prezent, Tănase nu a reușit să repete evoluțiile pe care le-a avut în sezonul trecut la echipa din România.
În sezonul precedent, acesta a bifat 52 de apariții, 17 goluri și 9 pase decisive în toate competițiile pentru FCSB.
„Atunci când îşi va regăsi forma, ar putea deveni un transfer extrem de important”
În schimb, în acest sezon are 15 apariții și a marcat un singur gol, cel împotriva celor de la Krasava.
Atunci când fotbalistul român își va regăsi forma și își va pune în valoare calitățile, ar putea deveni un transfer extrem de important pentru antrenorul Henning Berg.
În acest fel, Tănase va putea aduce un plus important echipei și îi va oferi momente de respiro lui Muamer Tankovic”, a scris publicaţia cipriotă Meridian Sports.
Cotat în prezent la 1.8 milioane de euro, Florin Tănase a semnat în toamnă cu Omonia, activând o clauză care îi permitea să renunţe unilateral la contractul cu FCSB. A primit o primă de instalare de 100.000 de euro şi are un salariu de 500.000 de euro la Omonia. Tănase a semnat pe 2 ani cu Omonia.
Pentru naţionala României, Florin Tănase are 30 de meciuri jucate şi 5 goluri.