Ugur Demirok are 32 de ani. El a făcut primii pași în fotbal la Galatasary, formație în componența căreia a primit medalia de campion al Turciei în sezonul 2005/2006. Demirok avea atunci doar 18 ani și a jucat un singur meci în sezonul respectiv, însă a fost suficient pentru ca titlul să-i fie trecut în palmares.
Primul transfer pentru Dan Petrescu la Kayserispor
Fundașul a evoluat ultima dată pentru Konyaspor. El a fost legitimat la Galatasaray pâna în anul 2011, moment în care a fost cedat definitiv la Akhisar Belediye. Printre celelalte echipe din cariera lui se mai numără și Trabzonspor sau Osmanlispor.
Demirok a strâns și trei apariții pentru echipa națională a Turciei. În prezent, el valorează 300.000 euro, conform transfermarkt. Acesta a semnat un contract cu Kayserispor până la sfârșitul actualului sezon, cu o optiune de prelungire pentru încă doi ani.
Dan Petrescu, pe urmele lui Damjan Djokovic
Principala țintă a lui Dan Petrescu este fostul său elev de la CFR Cluj, Damjan Djokovic. Campioana din ultimii trei ani din România cere 700.000 de euro pentru mijlocaşul care evoluează pentru ardeleni din 2017. El a mai fost în două rânduri aproape de Turcia, fiind dorit de Basaksehir şi Gaziantep.
Djokovic este dorit neapărat de "Bursuc", iar turcii îl aşteaptă cu un salariu greu de refuzat: 500.000 de euro până la finalul sezonului. Djokovic este triplu campion cu CFR.
În acest sezon, croatul a strâns nu mai puțin de 25 de meciuri pentru CFR Cluj in toate competițiile. Djokovic are peste 130 de partide pentru ardeleni, reușind să înscrie 13 goluri și să ofere 15 pase decisive. El valorează 1,6 milioane de euro, conform transfermarkt.
- Primul transfer pentru Dan Petrescu la Kayserispor
- Și-a adus un fost campion al Turciei
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Suedia - România e live pe Antena 1 şi AntenaPLAY, pe 25 septembrie
- Liverpool poate să bată recordul de transfer cu jucătorul despre care Ancelotti a spus „nu ştie cât de sus poate ajunge”
- Lamine Yamal s-a comparat cu Messi şi Ronaldo, iar la final a spus de ce este mai bun
- Lovitură pentru Zeljko Kopic în Polonia! Chiar fostul jucător de la FCSB a făcut anunţul
- Fotbalistul de 125.000.000 de euro ar putea pleca din Premier League!
- Cristiano Ronaldo cere măsuri fără precedent în Arabia Saudită după scandalul macabru pornit de fani

































